Gândești prea mult și faci prea puțin

Se spune că un scriitor bun este capabil să spună multe folosindu-se de puține cuvinte.

Se spune totodată că atunci când vrei să pornești o afacere, când vrei să pleci într-o expediție sau, în fine, când vrei să faci ceva, indiferent despre ce vorbim, este bine să-ți faci un plan. Uneori poate fi un traseu turistic, alteori un plan de afaceri … sau un plan de discuție.

De câțiva ani încoace sunt invitat constant (și-mi place) să vorbesc elevilor, studenților și antreprenorilor – trei categorii de oameni cu vârste diferite, experiențe diferite, țeluri și mentalități diferite. Tuturor le povestesc despre viața mea din ultimii ani, cum mi-am urmat pasiunea și cum sunt eu, de felul meu, un om care “face” – cum ar zice englezii, “a doer”. Și fac ceea ce fac cu plăcere. Și dacă ceva din ceea ce fac nu mai este făcut cu plăcere, atunci nu mai fac. Le povestesc despre cum m-a modelat blogul acesta, exmatricularea din liceu și diversele “ieșiri” antreprenoriale.

După fiecare workshop sau speech sunt apreciat și aplaudat. Nu mă laud. Serios. Nu asta încerc. Nu mi-au murit lăudătorii. Cert este că scriu acest text tocmai pentru ca-s apreciat și aplaudat deja de câțiva ani. Și asta-i, probabil, prima mea “reacție oficială”.

Elevii (sub 18 ani), studenții (peste 18 ani) și antreprenorii (oameni de 30-40-50 de ani) cu care vorbesc, culmea, îmi pun aceleași întrebări deja de ani de zile – dar le adresează în moduri diferite, după vârstă și experiența. În mare, cele două întrebări sunt: De ce ai făcut ceea ce ai făcut? și Cum ai făcut ceea ce ai făcut?.

Și de ani de zile am aceeași reacție stupidă – mă blochez pentru 2-3 secunde, apoi mă uit în gol și apoi zic “Nu știu.”.

Oamenii din jurul meu – majoritatea, cel puțin – par a nu înțelege că ceea ce fac în viața mea de zi cu zi fac pentru că … vreau. De ce mi-am făcut un blog? Pentru că am vrut. De ce am făcut o asociație care promovează pedalatul? Pentru că am vrut. De ce am început să fotografiez bicicliști nud? Pentru că am vrut. De ce mă culc târziu și mă trezesc devreme? Pentru că așa vreau, așa am chef, așa îmi vine.

Oamenii din jurul meu – majoritatea, cel puțin – par totodată a nu înțelege că clișeul “Just do it” rezumă tot secretul succesului. Cum ți-ai făcut blogul? Pur și simplu… Citind pe internet despre cum se face și uneori cerând ajutorul. Cum ți-ai făcut o afacere? Păi pas cu pas, învățând puțin despre contabilitate, puțin despre taxe, vorbind cu câțiva contabili. Cum ți-ai găsit angajații? Păi i-am scos la o cafea, am discutat cu fiecare vreme de o cafea (plătită de mine adesea) și i-am ales pe cei care mi-au făcut o impresie bună.

Și mereu după ce ofer aceste explicații seci primesc o ultimă întrebare (indiferent că vorbim, din nou, de elevi, studenți sau oameni în toată firea…): “Ariel, dar nu ți-ai pus problema că s-ar putea ca… (și aici fiecare descrie o potențială problemă viitoare)“

În mare sunt întrebat dacă m-am gândit la toate posibilele situații negative de care aveam să mă lovesc.

Și deși este bine să ai un plan și să fii pregătit în viața de zi cu zi, așa cum ziceam mai sus, fie că-i vorba de un plan de afaceri, un plan turistic sau orice alt plan … NU, niciodată nu mă gândesc la TOATE situațiile negative de care aș putea să mă lovesc.

De ce?

Pentru că-i contraproductiv. Nu mereu. Dar adesea este contraproductiv să te gândești la toate. Este totodată imposibil.

Un antreprenor m-a întrebat odată: “Nu ti-ai pus niciodată problema că un angajat te-ar putea fura la bani?”.

Ei bine, nu, nu m-am gândit… Căci nu m-ar fi ajutat în niciun fel să-mi pun o astfel de problemă. Mi-aș fi făcut în cap scenarii peste scenarii în loc să-mi văd de treabă.

Îmi place să întreb acești oameni: “Tu când ieși pe stradă te gândești că poate să-ți cadă ceva în cap și să mori instant?”

Știu, este dur… dar este adevărat. Probabilitatea ca ceva să-ți cadă în cap pe stradă și să mori este la fel de mare, adesea, ca toate scenariile negative legate de planul meu de vacanță să se întâmple.

Am eșuat.

La începutul acestui text am scris următoarea propoziție: “Se spune că un scriitor bun este capabil să spună multe folosindu-se de puține cuvinte.”

N-am reușit. Nu sunt un scriitor bun. Dar am dat tot ce-am putut în această încercare.

Așa este în viață. Așa este în antreprenoriat. Așa este într-o vacanță. Dai tot ce poți și încerci să faci o treabă bună. Desigur, sunt șanse enorme ca lucrurile să iasă prost. Dar dacă stai să te gândești la toate acele lucruri nu o să ajungi prea departe.

Aș putea șterge acest text acum. Aș putea să-l rescriu de zece ori. Aș putea încerca să-i țin esența și să scap de cât mai multe cuvinte. Dar nu-i cazul. Îl las așă, departe de perfecțiune.

Mulți-mulți-mulți-muuuuulți oameni din jurul meu îmi povestesc că au idei și vor să facă lucruri. Afaceri, plecări, proiecte – tot felul. Dar toți se blochează la un moment dat atunci când își pun probleme pe care încă nu le au. Probleme ireale, inexistente momentan, dar posibile și probabile în viitor.

Am învățat în ultimii ani că uneori gândul că te-ai putea lovi de o problemă te dezarmează… în timp ce lovirea propriu-zisă îți dă un șut în fund. O problemă ireală este mai periculoasă, adesea, decât o problemă reală.

Atât vreau să-ți zic: Gândești prea mult și faci prea puțin. Și repet: fie că vorbim de afaceri sau vacanțe sau relații … se aplică.

Nu-ți face probleme înainte să le ai.

E bine să fii precaut, dar nu paranoic.

E bine să ai un plan, dar nu exagera cu el.

---