Londra în 48 de ore și o alba-neagra – #RomanianinUK

M-am dat cu metroul Londonez și, ca să mă integrez cât mai bine, am lecturat dintr-o carte scrisă în engleză (cu coperta în engleză). Am vrut să nu par “nede-al locului” (nu există “nede-al”, nu?). În mulțimea de asiatici și africani și polonezi și sârbi, eu numai a englez sunt sigur că n-arăt.

În 48 de ore începi să te prinzi care om de unde provine. În cele două zile rătăcite prin centrul Londrei mi-am dat seama că englezii ăia adevărați îs puțintei sau nu-s pe aici sau sunt foarte greu de găsit. Însă există o căruța de asiatici și africani care, de fapt, de câteva generații îs de-ai locului. Și asta-i ciudato-interesant. Încă mă fascinează varietatea de culori de piei și de accente de engleză de pe aici.

Ieri am ajuns în zona cea mai aglomerată de pe aici, cred, pe lângă Big Ben și The London Eye.

Și o dată la fiecare 10 metri avea loc un spectacol. Era totuși sâmbătă seară. Tipul din mijlocul pozei de mai jos a avut un spectacol de magie care a ținut vreo 30 de minute. Omul era plin de glume proaste, umor negru, accent britanic, câteva trucuri cu cărți și facultatea de teatru terminată și, vă zic, când și-a terminat micul spectacol, la care chiar am râs, a cerut spectatorilor să-l ajute cu un ban …

… dacă fiecare om care s-a dus să-i dea ceva (cum se vede-n poză) i-ar fi dat doar o liră, făcea vreo 50 de lire. Dar unii i-au dat bancnote – și cea mai mică-i de 5 lire. Bravo lui. :)

Câțiva metri mai încolo doi tipi pe biciclete puneau ceva muzică dată tare-tare la o boxă.

Am fost printre primii care s-a oprit să se uite la ei. Vreo 30 de secunde și-au făcut încălzirea pe muzică. Lumea s-a tot adunat.

Apoi au luat o sticlă cu apă și au făcut un cerc imaginar pe jos. Acolo au rugat publicul să stea. În margini au pus niște castroane pentru bani. După vreo două faze de genul: “If you are ready for the show scream YEAH!” în care nimeni nu zicea YEAH, spectacolul a început.

Aș estima că cel puțin 100 de oameni se uitau la ei, blocând aproape complet circulația pe trotuar. După spectacol au strâns castroanele pline cu mărunt și au plecat. Simplu, nu? Și nu, nu i-a ridicat nicio jandarmerie. :)

Câțiva metri mai încolo era podul ce ducea spre Big Ben. Nici nu apucasem să fac primii pași pe pod că aud oleacă de limbă bucureșteană, ruptă de prin Ferentari parcă.

Fără nicio jenă stătea Gigel pe jos și prindea lumea la alba-neagra. În jurul lui era un mic cerc de oameni din care puteai să recunoști cu ușurință colegi de breaslă. Aveau și strategie de marketing – un alt român juca și, culmea, câștiga bani…

Printre frazele-n engleză mai scăpau și înjurături în română. Deci, da, mi-a luat 48 de ore să găsesc niște români “din ăia” pe aici. Că tot ziceam în primul text că nu i-am găsit încă.

În rest, Londra-i mare … prea mare ca să apuc eu să înțeleg tot ce se petrece aici cu adevărat. Îs multe locuri faine, fascinante, cu o groază de oameni care-mi lasă impresia că “atârnă” – adică șed la laptop cu o cafea lângă ei și lucrează. În muzee, în cafenele, pe străzi (pur și simplu pe jos, pe trotuar) etc.

Mai jos este Barbican Centre, care arată genial.

În continuare totul pare a fi foarte scump. Dar apoi îmi amintesc că aici un salariu minim este vreo o mie și ceva de lire – adică vreo 5500 lei. Și atunci îmi dau seama că de fapt prețurile-s “ca acasă” dacă le raportezi la salariu.

Am găsit anunțul cu bicicleta asta și m-am gândit pentru o clipă să rămân aici, să mă fac curier.

Bicicliști pe aici sunt mulți în comparație cu ce-i acasă, dar puțini raportați la numărul incredibil de mare de mașini. Deci, pe scurt, este ca acasă. Doar că pentru a intra cu mașina în centru dai la bani de nu te vezi …

Infrastructura biciclistică nu-i incredibilă. În afară de niște “bicycle boxes” (cum se văd în poza de mai jos) e vorba doar de respect între bicicliști și șoferi. Rar mai apare câte o pistă de biciclete – dar, repet, nimic special din punctul meu de vedere.

Și văd p-aci un trend de a-ți lăsa u-lock-ul prins de rastel. Bicicliștii nu cară lacătul de bicicletă, îl lasă pe rastelul de la job. Eficient. :)

Există în centru și un sistem de închiriat biciclete. Costă 2 lire pe zi, cu condiția că o dată la 30 de minute lași bicicleta într-unul dintre centrele lor, care-s peste tot prin centru. După 10 minute de lăsat bicicleta în centru poți să o reiei (sau să iei alta). Se bazează pe faptul că nu prea ai unde să pedalezi la drumuri mai mari de 30 de minute.

În Viena regula cu 30 de minute exista, dar fără să-ți taxeze niciun leu.

Ah, era să uit, pietonii traversează pe aici pe roșu la greu. Sau pe unde nu-i trecere. Sunt chiar mai buni ca noi, ca bucureștenii.

PS: Sunt în Londra datorită celor de la BlueAir, care recent au lansat ofertele pe 2015 și au drumuri spre Londra (din București) și cu 130 de lei.

Pun poze pe Instagram și Facebook sub haștagul #RomanianinUK.

---