Zilele trecute scriam pe blog despre cum s-a simțit mutarea bunicii mele de 85 de ani din România în Anglia, la mama…
Deși filmasem mult din experiență, lucrurile pe care le gândeam și le simțeam știam sigur că nu pot fi “prinse” pe cameră, căci erau adânc în creierul meu. D-aia le-am scris pe blog. Simțeam nevoia să le scriu.
Acum, însă, am reușit să termin și varianta “reality-show” sau “documentar” sau “arhivă de familie”, spune-i cum vrei să-i spui. Pentru mine … sunt toate într-una, ceva ce-am vrut să documentez de când am aflat că voi face acest drum cu mamaie. Cred că videoul de mai jos și textul de acum câteva zile merg în completare și au învățături separate. :)
Rezultatul este “lung”, are 19 minute aproape … dar nu despre lungime-i vorba atunci când faci ceva cu suflet, nu? Cel puțin pentru mine nu-i așa.
Uite ce-a ieșit:
Comentează