O oră de mașină prin București, trei ore de așteptare prin aeroportul din Otopeni, trei ore și jumătate în avion până-n Bristol și apoi încă aproape două ore din Bristol în Newton Abbot – ăsta a fost traseul pe care l-am făcut cu mamaie în ultimele 24 de ore ca să-i facem lui mama probabil cel mai tare cadou de ziua ei.
Zi mare pentru mama azi, a împlinit 50 de ani!
Mamaie are 85 de ani… pentru cei care stau prost cu matematica, asta înseamnă că s-a născut prin 1932.
N-am fost niciodată prea conectat cu mamaie, am simțit adesea că suntem un pic din universuri paralele … Dar drumul pe care l-am făcut ieri, wow.
Am aflat despre ea că doarme doar între ora 11 seara și 3 dimineața. Ca să mai adoarmă, încearcă să spună toate rugăciunile pe care le știe. Uneori mai adoarme, dar adesea rămâne cu ochii în tavan.
Mi-a vorbit despre gândurile pe care le are și le-a avut mai ales în ultima perioadă, când s-a dus tataie. Atunci a avut loc mutarea Citei la mamaie … Pe vremea când mutarea lui mamaie în Anglia nu era încă previzibilă sau în plan.
Mi-a vorbit despre ce miracol a fost Cita în casa ei atunci când ea s-a simțit mai singură ca niciodată. Și normal, zeci de ani de căsnicie într-o casă cu trei camere din Pantelimon și apoi … relativ brusc … singurătate.
Mi-a vorbit despre cei șase frați ai ei. Mi-a vorbit despre faptul că ea a venit de la țară și și-a jurat că nu se mai duce niciodată înapoi acolo, din București.
Mi-a zis că s-a chinuit singură să-și facă buletin din București și să-și ia job pe vremea comuniștilor. La job l-a și cunoscut pe tataie.
Primul gând pe care l-a avut mereu, după căsătorie, și mi-a repetat asta de o mie de ori, a fost să aibă un copil. Mi-a zis asta și când am filmat-o recent, aici.
Am vorbit despre “gânduri” și ce-ți fac ele. Am vorbit despre oameni și cum ei sunt cu toții buni la suflet. Am vorbit despre curaj – și în special curajul ei de a face, acum, acest drum.
Azi am ajuns la o concluzie ciudată, nu știu dacă-i eronată sau nu, dar o voi scrie: am impresia că “curajul” izvorăște din nevoie. Și-n fond, dintr-o nevoie nesatisfăcută, pe care am ajuns s-o traduc în “disperare”. Ăsta nu-i un lucru “rău”, dar mă face să văd altfel deciziile pe care le iau în viața mea, deciziile celor din jur.
Am vorbit cu mamaie pe drumul ăsta și despre Dumnezeu, căci ea este, aș zice, relativ credincioasă. Mi-a zis ieri de multe ori: “Numai Dumnezeu m-a avut în grijă.” și apoi mi-a explicat concret cazuri în care ea, în viața ei, a avut reușite.
N-a pus NICIODATĂ reușitele astea pe seama ei. Le-a pus pe seama lui Dumnezeu.
Și mereu când și-a dorit tare-tare să îi iasă ceva, s-a rugat mult.
“Mamaie, nu crezi că acest Dumnezeu de care-mi vorbești ești chiar tu?”, am întrebat-o.
A cugetat o vreme și a concluzionat “Dumnezeu e în noi, într-adevăr.”
În ultimele 24 de ore am început să văd religia cu alți ochi. Credința și rugăciunile au acum, în capul meu, un complet alt sens pentru oamenii pe care-i cunosc ca fiind credincioși. E o mare “unealtă”.
A trecut prin multe greutăți pe care nici nu mi le pot imagina. Și nici n-am vrut vreodată, căci … de ce să fac asta? Ieri, pe drum, mi s-a deschis cu totul. I-am văzut “adâncul”.
Am ajuns cu bine la destinație, rupți de oboseală și de somn.
Ieri în aeroport îmi povestea că ea o să țină ochii închiși în avion, că ea așa face de obicei – ca să conserve energie și pentru că oricum nu prea îi place ei cu avionul. Credeam că la decolare o să încremenească puțin, dar n-a fost deloc cazul. Nici nu și-a dat seama când am început să levităm.
La aterizare am avut ocazia de trei ori s-o urc într-un scaun cu rotile, dar m-a refuzat că ea vrea să meargă pe picioarele ei. A patra oara s-a urcat și a zis: “Vai, ce bine e în scaunul ăsta!”. Am plimbat-o până în parcare.
Când mai aveam doar 20 de minute până la mama, mi-a zis “Venirea Cristinei pe lume a fost o surpriză, să știi.” – și cam atunci mi-am dat seama că și eu și surorile mele suntem, în fond, o surpriză. Dar… nu despre asta-i viața de fapt? O mare surpriză? :)
După doar 4-5 ore de somn ne-am trezit și mamaie a gătit non-stop. În câteva ore vom merge la bistro-ul unde lucrează mama de vreo doi ani și o vom sărbători. Mamaie a pregătit plăcinte și alte bunătățuri. E o nebunie s-o văd activată din nou și cu un mare zâmbet pe buze.
“Până acum nu mai aveam de ce să gătesc…” mi-a mai zis. Acum are și o face cu drag.
Are camera ei la etaj. Urcă scările în patru labe. Da, patru labe. Și o face râzând. I-am zis că într-o săptămână cu scările astea n-o s-o mai doară nimic, că-i exercițiu tot ce face.
Am documentat video tot ce-am relatat, aici! și sper curând să am și o variantă de documentar pentru toata povestea asta. Dar gândurile, lecțiile luate, trăirile interioare … trebuia să le scriu. Căci pe cameră nu ies.
Doamne, cum e viața!
Mama, la mulți ani! <3
7 comentarii
Maria
17/11/2017 at 01:35Si mamaie sta in anglia acum?
Ariel
17/11/2017 at 14:49eu așa sper, să-i placă și să rămână.
Mi-a luat 26 de ani să învăț despre suflet - Ariel Constantinof Blog
19/11/2017 at 23:33[…] Am fost în vizită la mama, care s-a mutat în Newton Abbot în vara lui 2015. În vara lui 2016 a reușit s-o ia pe sora mea cea mică, Eden, la ea. Iar acum, în toamna lui 2017, a reușit s-o ia și pe mama ei la ea, bunica mea, 85 de ani. Am scris aici despre asta chiar zilele trecute. […]
📷 Mutarea lui mamaie în Anglia (varianta video) - Ariel Constantinof Blog
24/11/2017 at 19:05[…] trecute scriam pe blog despre cum s-a simțit mutarea bunicii mele de 85 de ani din România în Anglia, la […]
Uităm constant cine suntem, ce facem, ce vrem... - Ariel Constantinof Blog
27/12/2017 at 21:14[…] După lunga cafea și “terapie” cu mama, am ajuns acasă și m-a prins mamaie la o discuție între patru ochi. (apropos, uite aici cum a ajuns mamaie în Anglia) […]
2017 în fotografiile mele de pe Instagram - Ariel Constantinof Blog
04/01/2018 at 18:35[…] Căci pe bunica am dus-o acasă la mama, în Anglia. Care și-a închiriat o casă mare și frumoasă. […]
2018 în fotografiile mele de pe Instagram - Ariel Constantinof Blog
17/01/2019 at 18:52[…] pe mama, de ziua ei, și pe bunica – care împlinea un an de când am dus-o chiar eu în UK. Aici am o postare mai detaliată despre […]