Ţie de ce ţi-e cel mai frică?

Stăteam şi mă gândeam zilele astea de ce mi-e mie cel mai frică. Şi a durat ceva să ajung la o concluzie…

Încă mi-este, într-adevăr, oleacă de frică de intuneric. Dar pân’ mă însor îmi trece.

Îmi e încă puţin frică de mama (dar hai să nu intrăm în detalii).

Îmi e frică şi de eşecuri…

Dar, toate astea sunt frici mici, peste care aş putea trece. Frica supremă-i moartea. Nu vreau să mor. Şi pentru că de murit murim cu toţii, cel mai groaznic scenariu este cutremurul! Primiţi cu cutremurul?

Stau într-un bloc care a făcut victime în 1977. Bloc actualmente câş.

Când m-am mutat iniţial în el nu înţelegeam de ce mi se mişca scaunul de la birou prin casă. Până într-o zi când am lăsat peste zi o cameră “ascunsă” să-l filmeze. Nu erau fantome… ci doar tramvaiul care trece prin faţa blocului care creează vibraţii destul de puternice pentru a face scaunul de birou să danseze prin cameră…

În ultimii ani s-au tras prin presă multe semnale de alarmă cum că dacă vine un cutremur de 7 grade pe scara Richter… juma’ de Bucureşti o să fie la pământ. La propriu şi la figurat.

Şi faza e că mi-e frică. Mi-e frică de cutremur. Pentru că am auzit atâtea la televizor despre asta…

Şi îmi fac în cap scenarii de groază cum eu sunt plecat de acasă şi are loc un cutremur şi încerc disperat să aflu dacă mi-a căzut sau nu blocul…

Dar, repet, de murit murim cu toţii. Important este să murim împliniţi, fericiţi, cu cât mai puţine regrete.

Pupăză peste colac, zilele astea am şi visat că a fost cutremur şi era să mor. Nu-s superstiţios, dar am încercat să găsesc explicatii. Iacătă: “De vei visa un cutremur, vei primi o veste sau vei avea nişte reuşite.” – greu cu superstiţiile astea!

---