Un film foarte bun: Woman in Gold (2015)

Acum 3 ani (wow, cât a trecut) publicam un text cu povestea familiei mele – așa cum am “stors-o” de la bunica mea, Frida, evreică plecată din România în Israel. Textul este aici încă.

Încă de mic am fost expus la ce-a însemnat Holocaustul. Mereu mi s-a spus “să nu uit”. Chiar și când eram prea mic ca să înțeleg de ce ar fi bine să nu uit ceva absolut îngrozitor.

Woman in Gold (2015) este despre Maria Altmann, austrică evreică ajunsă în State fugind de naziști. În 1998 Maria a aflat că Austria începe să fie mai permisivă cu retrocedările lucrurilor furate de naziști de la evrei înainte de-al doilea Război Mondial.

Se estimează că există încă cel puțin o sută de mii de obiecte valoroase, printre care și lucrări de artă, furate de la evrei de către naziști, care n-au fost niciodată date înapoi urmașilor – multe, în mare, pentru că n-au existat urmași.

Maria Altmann și avocatul ei, un tânăr evreu cu rădăcini austriece și el, reușesc cu greu să dea în judecată Austria în încercarea de a obține tablourile familiei.

Undeva spre finalul fimului, când încă nu mi-era clar cum se va termina, îmi spuneam în gând că “Dacă tablourile astea n-au ajuns încă la locul lor și sunt tot în Austria, de ce naiba nu pornim un mic scandal?”. Am avut timp chiar să cuget asupra faptului că am fost acum 2 ani în Austria și n-am știut de povestea asta – lucru care m-a supărat.

Filmul este excelent, povestea este … irelevantă în scrierea mea de aici. Important este că, așa cum mi s-a spus încă din copilărie, “este important să nu uităm ce s-a întâmplat”. Și fix asta transmite filmul.

O oră și cincizeci de minute de piele de găină. Nu știu dacă-s eu mai “special”, dar mă afectează destul de mult filmele cu și despre evrei, naziști și Holocaust. De câțiva ani le cam evit, căci mă întristează puțin cam mult. Dar ăsta-i bun. Foarte bun.

În speranța că n-am făcut niciun spoiler … îl recomand.

Amuzant este că-n poveste este implicat și Ronald Lauder. Din clasa întâi și până la finalul clasei a 9-a am fost elev în școala ce-i poartă numele din București. M-am simțit, așa… “mai aproape” de poveste. :)

---