Dovada că se poate

Am modificat o reclamă Coca-Cola

Am modificat o reclamă Coca-Cola

Alex Bobeș e un tip care a venit cu un concept nou, strigător la cer chiar, “taxi gratis”. Am scris despre el cu admirație în noiembrie 2013 aici.

Martie 2014 – Coca-Cola a decis să facă un video cu el în cadrul campaniei #NebuniDeBuni. Ceea ce este foarte fain și ok din punctul meu de vedere până când Alex Bobeș este filmat cum își parchează taxiul pe pista de biciclete… și stă acolo.

E o chestie de imagine. Deși cadrul era de doar 3 secunde – sunt trei secunde dintr-un minut de spot publicitar fabricat de Coca-Cola.

A pune la TV 3 secunde de “Hai să batem toți țiganii.” este grav. Chiar dacă este vorba de doar 3 secunde. Și scriu asta pentru că cineva chiar mi-a zis: “Serios?! Pentru 3 secunde faci atâta scandal?”. Făceam și pentru o secundă.

Pentru că un spot publicitar transmite ceva. O stare, o atitudine, o normalitate generală… copiată subconștient de cei ce se uită la reclamă.

Și am scris pe Facebook despre asta.

Am modificat o reclamă Coca-Cola

Eram revoltat. Singura pistă de bicicletă din București care este “ok” este cea filmată în acel spot Coca-Cola și este călcată în picioare. Este SINGURA stradă pe care există așa o pistă, făcută corect, pe carosabil, îngrădită apoi. SINGURA!

Și deja de 5 ani “lupt” pentru infrastructură de biciclete în București.

Amuzant este că de câțiva ani Coca-Cola oferă biciclete în București. Și de mai multe ori am lucrat cu Coca-Cola (da, pe bani) pe campania asta cu biciclete. Cum e posibil ca același brand să facă o gafă de genul ăsta?

Ei bine. Se poate. Se întâmplă. La un brand așa mare probabil că lucrează sute de oameni. Uneori comunicarea nu se face cu mare ușurință.

În doar câteva ore de la publicarea “plângerii” mele pe Facebook, agenția care se ocupa mi-a răspuns că au dat jos video-ul și că urmează să-l editeze.

Îmi pare bine că:

1. Nu le-am scris părerea mea în privat, deși știam niște oameni din agenția cu pricina. M-a afectat foarte tare chestia asta și am vrut să fie publică. Am acționat spontan, de fapt.

2. Agenția/oamenii din spate nu s-au supărat, ci dimpotrivă, au reacționat mult mai fain decât mă așteptam, chiar modificând videoul. (Eu speram doar la niște scuze oficiale fată de comunitatea bicicliștilor.)

3. Chiar ne-a venit o idee faină de a face o campanie #NebuniDeBuni biciclete-related.

… Dovada că se poate. :)

Uite videoul modificat, așa arată cadrul schimbat:

Am modificat o reclamă Coca-Cola

Am modificat o reclamă Coca-Cola

Merci McCann Erickson Romania pentru că ați știut cum să vă comportați. Sincer. :)


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

5 comentarii

  • Reply
    bibi
    27/03/2014 at 11:59

    Prietene bun…invata sa scrie Romaneste ca este multi prosti. :)))). “Este 3 secunde”??????. Dezamagitor! Naspa!…

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Irina Bărăgoi
    31/03/2014 at 11:06

    OK, dar ce este adevărat din reclama aia?
    Spre exemplu, bătrâna aceea este clientă fidelă pentru figurație în emisiuni și reclame.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Alexandra Adina Tudor
      04/04/2014 at 03:02

      Reclama este facuta pentru ca na.. nu aveau cum sa astepte oameni reali si sa ii filmeze. Sunt oameni simpli,cu necazuri care nu vor sa apara in vreo reclama la tv. Participantii reclamei sunt strict pentru figuratie dar proiectul este pe bune. :)

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    furia roja
    04/04/2014 at 11:01

    1. ai modificat tu o reclama, au fost aia de la mccann slabi, ca in locul lor iti explicam ca, la ora la care se filma asta, pe acolo nu trecea nici un biciclist. si iti dadeam ignore. si in nici un caz nu incercam sa te cumpar intr-un spot, mai ales in conditiile in care tu ii urechezi pt campanie.

    2. domnisoara baragoi, batrina ”nu este clienta fidela pt figuratie”, e o romana improprie asta in care vorbesti tu. ce voiai tu sa zici e ca apare des in reclame si emisiuni. incearca sa fii mai putin pretentioasa data viitoare si poate vei vorbi si cursiv in limba romana.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

  • Reply
    danv
    23/04/2014 at 09:20

    articol ok si 5 comentarii, dintre care 4 sunt agresive.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează