Peste mări și țări

Ce să faci prin Barcelona

Ce să faci prin Barcelona

Fac poze și le pun pe Instagram

În octombrie 2015 am fost pentru prima dată în Barcelona și mi-a plăcut la nebunie. Câteva zile mai târziu am fost jefuit de un tip de culoare în mijlocul zilei, pe o stradă micuță. Am rămas fără 100 de euro și 100+ lei.

Cu toate astea, am vrut să-i arăt Corinei cât de frumoasă este Barcelona, căci eu m-am întors acasă fascinat… iar ea nu înțelegea de ce. Uite aici 17 poze cu Barcelona din octombrie 2015.

Așa că ne-am decis să ne luăm 7 zile de vacanță în Barcelona. Șapte zile de rătăciri haotice, dar și de vizitat chestiile clasice. Am stat la George, un român mutat la Barcelona pe care l-am cunoscut tot anul trecut și despre care am scris mai multe aici.

Deci, uite, pe scurt, ce să faci prin Barcelona:

Rătăcește!

Mi se pare că înainte de orice vizitare a unor obiective turistice, ar trebui pur și simplu să mergi pe străzi. Preferabil nu pe Ramblas (adică strada cu cei mai mulți turiști și hoți pe centimetru pătrat), ci chiar pe străzi mai lăturalnice. Pe mine mereu m-a fascinat viața cetățeanului ce locuiește acolo.

Când am vizitat Thassos, la fel, mi s-a părut interesant să văd cum decurge viața unui localnic.

În Barcelona transportul în comun este foarte prietenos: îți cumperi o cartelă cu 10 călătorii (care costă 10 euro) de la orice gură de metrou și poți folosi acea cartelă pentru: autobuz, tramvai, metrou și chiar și funicular (dacă vrei să mergi la Tibidabo – și da, e fain de vizitat și Tibidabo).

Google Maps îți zice la câte minute vine autobuzul sau metroul cu exactitate. Orașul este foarte-foarte bine conectat și transportul în comun merge perfect chiar și noaptea. Deci, pe bune, rătăcește… Așa descoperi cele mai faine chestii din oraș.

Mănâncă cât mai mult!

Cred că Barcelona este, în mare parte, despre mâncare. În fine, de fapt este despre o cultură anume. Oamenii de acolo sunt atenți la ce și cum fac. Le pasă. Nu fac nimic cu indiferență. Pentru ei de prea puține ori “merge și așa”, cum merge la noi în țară … din păcate.

În fiecare dimineață vezi oameni care-și mătură trotuarul din fața magazinului. Le pasă.

Oamenii au multe afaceri mici – printre care foarte-foarte multe bodegi sau restaurante sau patiserii. De aceea merită să mănânci mult. Pentru noi vacanța asta de șapte zile s-a rezumat, în mare, la mâncare. Și nu regretăm nimic.

Din nou: ferește-te de locurile care arată prea modern sau cele care au note mari pe internet. Alea-s full de oameni, mereu, și sunt și scumpe. Rătăcește (precum ziceam mai sus) pe străzi lăturalnice și intră în cele mai urâte bodegi. Vei găsi cea mai bună mâncare adesea gătită chiar de proprietarul localului, care-și dă tot interesul.

Am mulțumit mai multor oameni pentru mâncarea pe care ne-au dat-o și reacția a fost una unică: Oamenii și-au dus mâna la inimă și au mulțumit în ce limbă au știut ei mai bine.

Repet: oamenilor le pasă. Le pasă.

Parc Guell și Tibidabo

Parc Guell este de vizitat. Există o zonă gratuită, și o zonă la care costă intrarea. Șapte sau opt euro. Dar merită. Preferabil cât mai de dimineață, căci altfel se umple de turiști și locul devine foarte rapid neplăcut.

Tibidabo este și el de vizitat, absolut gratuit. E fain că mergi cu funicularul până sus și vezi tot orașul. Tot acolo, deasupra orașului, este un mic parc de distracții. Nu l-am încercat… dar cred că poate să fie destul de distractiv.

Aici am fost și am vizitat cele două locuri:

Sagrada Familia

Și nu în ultimul rând: Sagrada Familia trebuie vizitată. Costă 30 de euro intrarea care include un ghid audio și accesul într-un turn. Construcția încă nu-i finalizată, dar asta contează mai puțin căci tot impresionează.

Eu n-am fost, s-a dus doar Corina … acum regret că n-am fost.

Ia-ți o bicicletă și plimbă-te

Eu n-am făcut asta de data asta, dar am făcut-o anul trecut și e chair super-ușor să pedalezi prin Barcelona. Au infrastructură și există mulți bicicliști, semn că soferii sunt prietenoși. Totodată sunt șanse mari să ieși mai ieftin așa decât dacă iei cartele de de transport în comun. Și totodată cred că vezi mai fain orașul de pe bicicletă.

Câteva cuvinte, de final.

Mulți dintre localnicii din Barcelona nu știu engleză… Așa că vei fi nevoit să vorbești prin semne și zâmbete. Multe zâmbete… contează enorm.

În rest eu am reținut următoarele: (scriu cum se pronunță, cred)

bale = e un fel de “ok”.

cafe con lece = cafea cu lapte (am beut multă cafea prin Barcelona)

una mas = încă una (arăți spre ceva de pe masă și zici “una mas”)

queso (“cheso”) = brânză/cașcaval (eu nu prea mănânc carne, așa că mereu întrebam de queso

Și este foarte important să zici “Ola” și “Gracias”, pentru că oamenii ăștia zic aceste două cuvinte la fiecare pas.

Ca idee: dacă intri într-un autobuz la 12 noaptea, șoferul te va saluta. E fain să-l saluți înapoi. Așa este cultura lor și apreciez asta foarte mult.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

1 comentariu

  • Reply
    Mermescalito
    22/03/2016 at 20:10

    Mota se gaseste usor?

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează