Dovada că se poate

Cum se educă un om? Să vă povestesc…

Cum se educă un om? Să vă povestesc...

Îmi place să fiu sociabil. Acum 6 ani eram ultimul timid. Cel mai timid dintre timizi. Acum sunt sociabil.

Acum, de fapt, sunt un ciudat! Sunt, uneori, fără să beau alcool, prea sociabil. Zic de alcool pentru că de obicei pentru a deveni sociabil îţi tre’ o duşcă de ceva pălincă.

Ei bine, iată, nu, eu pot să fiu agasant de sociabil şi fără pălincă. M-am “antrenat” să pot vorbi lejer cu oricine. Şi cel mai mult îmi place când dau de un timid pe care-l intimidez fără să vreau.

Şi zic despre socializare şi, dacă acesta-i un cuvânt, sociabilitate pentru că… da, iată, aşa se educă un om!

Trebuie să te bagi cu el în seamă. Să-i zici, frate, în faţă, direct, rapid, imediat după ce a greşit, că nu-i bine ce face. Şi apoi, ca să se simtă şi oleacă vinovat, poţi să încerci să-i repari tu greşeala. Depinde, desigur, de situaţie.

Azi am două exemple.

Eram pe bicicletă şi un domn la 60 de ani, cu soţia în dreapta, nu m-a observat şi a tras de volan dreapta. Mi s-a părut ciudat că nu m-a văzut deloc-deloc şi am început să caut motive: să fiu eu într-un punct mort al oglinzii? Să fie şoferul nesimţit?

Când văd, oglinda retrovizoare din dreapta era lipită de geam. … Era ca şi cum nu e.

Ajung pensionarii şi a lor Dacie din urmă şi le zic, prin geam, că nu au cum să conducă cu oglinda lipită de geam, căci erau să mă lovească. Moşul, de după geam, m-a înjurat. Bun. Eu pe bicicletă, el blocat la semafor. Mă duc pe partea cealaltă a maşinii. Doamna pensionar încearcă să dea la manivelă, să deschidă geamul, să pună oglinda la loc. Văd că nu reuşeşte aşa că-i zic prin geam:

Să o deschid eu?

Dă din cap afirmativ. Pun oglinda la loc printr-o mişcare gingaşă şi, frumos, baba îşi cere scuze şi îmi mulţumeşte că am ajutat-o. Îi zâmbesc, îi urez o zi bună… happy ending.

Povestea doi:

Eram cu Mihai pe trotuar şi mergeam. În faţa noastră, la 20 de metri, un cuplu. Când, tipului, îi cade din mână o doză de Coca-Cola. Se pătează, prostul, că mai era Cola înăuntru. Nu-i nimic, lasă doza pe jos, cu Cola curgând şi pleacă mai departe. Ajungem în dreptul dozei, o ridică Mihai şi merge cu ea în mână, drept înainte, în căutarea unui coş de gunoi.

Între timp, cuplul, se opreşte. Ea-i dă un şerveţel, el stă cu mâinile în aer de parcă a dat cineva pe el o sticlă de cinşpe litri de vin roşu combinat cu ulei de măsline, ea-l şterge… în fine.

Ne vede tipul că venim din urmă… şi Mihai are doza lui în mână.

Iniţial, tipul, se uită la noi, observă doza, după care se uită în gol, spre cer, spre tipă, ca şi cum… Nu-i doza mea!

Îi zic lui Mihai: “Zi-i că i-a căzut ceva şi dă-i doza…” (căci, repet, eu eram cel sociabil.)

Mihai: “Nu-i zic, frate, nimic…”

Ajunşi în dreptul lor, tipul zice: “Îmi cer scuze, dă-mi mie doza…”. Dar vai, s-a simţit! Wow, uimitor. S-a simţit oleacă jenat! Woohoo!

Nu-mi amintesc să fi mulţumit sau ceva. Dar e important faptul că… şi-a cerut scuze! Şi a luat el doza.

Oh, well… aşa se educă un om. Chiar şi în România asta în care atât de mulţi oameni se plâng că-i imposibil să mai educi oamenii, că corupţia-i pân’ la lună şi-napoi… că se fură, că-s ţigani, că-i nesimţire.

Nu, mă, staţi calmi, se poate. Încet-încet, cum zicea prost acela de Gandhi: cu exemplul personal.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

11 comentarii

  • Reply
    RockSanne
    27/09/2012 at 22:00

    Aaa, da. Mi s-a intamplat si mie partea cu educatie. Asteptam la secretariat, la Universitate, sa-mi confirm locul la un master. 2 guise deschise, in functie de masterul la care ai aplicat. Astept deja de 15 minute, cand vad o fatuca, ca se apropie. Merge la ghiseul alaturat celui unde asteptam, arata o chitanta si secretara ii spune ca trebuie sa mearga, la celalalt ghiseu, adica unde asteptam eu si alte 4 persoane in fata mea. Si…cand colo, o vad pe fatuca, ca isi ia chitanta si se baga fara absolut nicio jena in fata tuturor. Eu, ma uit si astept sa reactioneze cineva insa cred ca astia erau la fel de uimiti ca mine. Ii zic, politicos, cu un zambet prietenesc:” sa stii ca si noi asteptam aici pentru acelasi lucru”. Ea, se Intoarce tacticos si intepata si-mi zice:” m-a trimis de la celalalt ghiseu aici, si in plus de asta si eu am fost la aceasta coada”. ” Pai si unde-ai fost de noi nu te-am vazut, ca eu stau aici de 15 minute si cei din fata mea, de mai mult de-atat. Cand ai stat?” ” aaa, pai acum am ajuns si m-am dus la ghiseul acela si m-a trimis aici”. Parca era din alt film. Ma uit asa la ea si o intreb:” si nu ti-a trecut prin cap sa stai la coada, cum stam si noi, te-ai gandit ca e mai elegant sa te bagi in fata tuturor. Macar sa fi cerut voie, e de respect elementar, ii zic”. Ea se uita la mine si parca incepe sa realizeze si zice: ” imi cer scuze, n-am facut-o cu intentie”. Cel put in s-a scuzat. Dar, da, se poate. Confirm.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    MIhai
    28/09/2012 at 00:15

    1 caz la 20 ??? Sa fim totusi realisti. Ti se scarbeste sa incerci de 40 de ori sa isi ceara doi scuze in sictir. Ori ii dai doua picioare in gura ori il lasi in pace. Ne pierdem timpul cu iluzii,
    Seara linistita !

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

  • Reply
    Alex
    28/09/2012 at 02:05

    Salutare again :) hai sa fiu gica contra si aici. :)) ca-mi place nu de alta.
    Sincer acum chiar crede-ti lucrurile astea?Era o replica de a lui Costel de la Deko Cafe ” cat cacat poti sa mananci” ?????
    Chiar asa , chiar se rezolva? Miram-as….. pana cand o sa intalniti un ceafa lata si va da ala doua bastoane pe carca si va baga si intr-un cos de gunoi si nu mai comentati deloc. Sau mai sigur nici nu o sa aveti tupeul sa-i reprosati ceva. Hai frate again astea povestioare de genul am plecat la cumparaturi si am gasit un portofel cu 10 mil. DA SE INTAMPLA dar e un caz la 100 sau 1000.
    Noi nu avem educatie , venim dintr-un sistem in care oamenii se bateau pe o paine, se calca in picioare pentru o sticla de ulei redusa la jumatate de pret si voi vreti sa faceti educatie cu o sticla de cola???
    Da e un inceput…… si atat. Vreti educatie va dau eu exemplu bun. A aruncat pe jos hartii seminte doze etc pac “militia” te ia te baga in duba , 2 bastoane pe carca te da jos din duba si gata iti garantez ca ala nu mai arunca nimic pe jos de FRICA, nici nu mai rasufla ca poate sar ninja din copaci. FURI? jap mascatii pe el taiat 2 degete, ca reclama aia cu micutzu , zanu camatar…. pac pac. CARE MAI FURA ATUNCI? FANE TROTRIL SI SPIRIDUSI RACHETI. BANG UN DEGET.
    Regula e simpla, furi, esti cocalar, nesimtit, ceafa lata, etc BANG UN DEGET. SA VEZI CE SE EDUCA POPULATIA DE O SA ZICI CA SUNTEM MAI STECHERI CA ASIATICII. BANGGGG.
    Bgati-va mintile in cap …. CARGO.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

  • Reply
    Alex
    28/09/2012 at 02:14

    Romania e o tara de hoti, c…e, si nesimtiti. LEGE PAZA SI ORDINE ASTA NE TREBUIE , nu fetite cu rochite si cu cosulete care sa imparta fluturasi cu ce trebuie sa faci si ce nu trebuie sa faci, sau sa dea lectii de viata cu asa da asa nu. SOLUTIA E kalashu,
    http://www.youtube.com/watch?v=ENUP4WLODUY
    KEEP IT REAL. Reality is wrong. Dreams are for real.” – Tupac Shakur

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

  • Reply
    Alex
    28/09/2012 at 02:27

    Solutia este urmatoarea si am incheiat: inchiderea granitelor 1an, ridicarea tuturor tinerilor , dat jos tot ceea ce e la putere acum, instaurea lege paza si ordine, in asa fel incat unu sa nu mai miste in front, platiti bine, salariu pentru politai minim 3000 de ron pentru motivare. BAGATI LA PARNAIE TOTI MAFIOTI SI SARLATANII. Deschidem granitele si gata avem crestere si fericire cat sa-ti stea in gat.
    DAR NU SE VA FACE ASA , ASA CA in momentul in care vei ajunge tu Ariel tataica poate ca vor sta altfel pana atunci joaca-te tu de’a hamsteru si mai discutam peste cativa anisori.
    UITE PESTE CE AM DAT: http://www.youtube.com/watch?v=uB7GNjeBR9Q
    BAHHHHHHHHH PLANG DE DURERE FRATE. HABAR NU AVETI

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

  • Reply
    demo
    01/10/2012 at 11:07

    cum ai reusit sa devii sociabil?! io nu s timida, doar antisociala pana la patologic. n as vrea sa fiu asa…

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Alex
    01/10/2012 at 15:04

    SIMPLU SOCIALIZEAZA…. CUM ALTFEL. ia-ti inima in dintii si vorbesti cu oamenii si culmea, ai sa vezi ca-ti raspund :))
    gluma de la Robin Williams, take out the bluetooth 0709 join us , ooo please join us come back to us.
    Du-te la evenimente , sporturi de echipa, etc.. asa iti dezvolti sociabilitatea. SOCIALIZAND.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      demo
      02/10/2012 at 08:28

      teoria e simpla :) era o gluma de reddit. socially awkward guy: must order pizza, adrenaline rush.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

      • Reply
        killerjazz
        16/12/2012 at 23:32

        buna asta :))

        Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Dovada că oamenii care gândesc se autoeducă | Cristian Florea
    09/03/2013 at 17:04

    […] Alte exemple de autoeducare am citit (culmea!) tot ieri pe blogul lui Ariel. […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează