Poveşti

De câte ori poate să ţi se facă pielea de găină într-o oră?

De câte ori poate să ţi se facă pielea de găină într-o oră?

Uneori sunt întrebat cu ce mă ocup. Am, la dracu’, 21 de ani şi la facultate nu merg – deci lumea întreabă, fără jenă: “Băiete, cu ce te ocupi?”

Şi mereu mi-e greu să răspund. Dacă zic: “Scriu.” e ciudat, căci nu-s scriitor. Dacă zic că fac numa’ ce-mi place, unii trag concluzia că fac numa’ sex şi mă droghez.

Aseară nu m-a întrebat nimeni cu ce mă ocup, dar dacă cineva m-ar fi întrebat, aş fi răspuns: “Cu asta!” şi aş fi arătat spre cei 70 de oameni din sală care abia aşteptau să apăsăm butonul de Play.

Acum o lună de zile am aflat despre un tip care avea un vis: voia să filmeze un documentar şi, de fapt, să înceapă să-şi urmeze pasiunea de a face filme… pasiune pe care o are de mic, dar la care a renunţat odată cu vâsta din nevoie de bani.

Am donat pentru proiectul său şi, în schimb, mi-a dat primul său film. L-am văzut acasă de două ori. De două ori mi s-a părut un film bun.

Astfel am zis că trebuie să-l dau mai departe şi cu două telefoane bine plasate, unul spre Corina de la Fundaţia Friends For Friends şi un altul spre o persoană dragă care, ca de obicei, a rezolvat problema intitulată: “Mă, ce le dăm oamenilor să bea la filmul ăsta?” – şi le-am dat berea experimentaliştilor, Grolsch – am reuşit super-rapid să organizăm o seară de film.

Sala se umplea, scaune nu mai erau, cele două paturici aduse de acasă deja erau ocupate, ronţănelele cumpărate se duceau rapid, sucurile erau calde – ca de obicei, stres. Oricând organizezi ceva trebuie să te simţi stresat. Dacă nu te simţi stresat, atunci ceva nu-i în regulă.

Şi curgea cu oameni – mansarda era plină. Veneau cu liftul, veneau pe scări, veneau pe unde apucau. Era ca o invazie de zombie.

Când brusc mi-am dat seama că eu ar trebui să fac o “deschidere”. Să zic ceva, acolo, ca de început. Dar ce?

Îmi place să vorbesc în public. De fapt nu ştiu cât îmi place actul de a vorbi în public, dar îmi place provocarea de a vorbi în public. 70 de oameni înghesuiţi, într-o seară de joi, după joburi, unii flămânzi, alţii radiând fericire… din care cunosc maxim 5-6 oameni.

Habar n-am ce-am zis în faţa lor. Habar n-am ce voiam să zic înainte să fi zis ce-am zis. Habar n-am ce trebuia, de fapt, să zic. Dar am zis. Fără să tremur şi fără să scot mai mult de un “ăăă”. Şi am încheiat cu “Aş vrea să vă cunosc pe fiecare în parte după ce vizionăm filmul.” – ce-o fi fost în capul meu când am zis asta?

S-a dat Play şi s-a lăsat liniştea.

Atunci m-am dus şi mi-am deschis o bere, aşa, de fericire, căci cu asta mă ocup eu. Nu cu băutul de bere, ci cu astfel de momente, frumoase, în care se adună tot felul de oameni cu tot felul de poveşti.

Am urmărit “I’m Fine, Thanks.” pentru a treia oară, de data asta cu berea în mână, stând în picioare. Nu mă prea uitam la ecran, ci la oamenii din sală. Nici măcar nu prea auzeam filmul, pentru că voiam să ascult reacţiile celor din sală.

Erau fascinaţi.

Uneori, câte unul din ei mai întorcea capul spre un perete şi privea în gol. Iniţial mi-am zis: “Ăstuia nu-i place filmul…”, dar observând în continuare aceşti oameni mi-am dat seama că de fapt meditau.

E interesant cum câteva poveşti de viaţă şi o coloană sonoră bună te pot pune pe gânduri, te pot face să vrei să iei atitudine în clipa aceea, te pot face să vrei să schimbi totul la viaţa ta şi la viaţa celor din jurul tău.

La un moment dat nu ştiam de ce mi se face pielea de găină la fiecare 15-20 de secunde. Frig nu mi-era. Frisoane n-aveam. Observam doar feţele oamenilor şi “aha”-moments-urile lor.

După film lumea a tulit-o. Puţini au rămas la vorbe. Să nu le placă socializarea? Să aibă alte planuri? Să fie prea târziu? Mâine-i vineri, se duc la job…

Dar uneori, când pici pe gânduri, n-ai chef să stai de vorbă cu nimeni. Ai chef să stai de vorbă cu interiorul tău. Ai chef să stai de vorbă cu tine, în linişte. Ai chef să faci planuri de viitor. Ai chef să iei decizii pe care de obicei n-ai avea curajul să le iei.

A fost o seară frumoasă. Pentru mine a fost minunată.

Deci… De câte ori poate să ţi se facă pielea de găină într-o oră? Când faci ce-ţi place şi lucrurile ies bine… de multe ori!

De câte ori poate să ţi se facă pielea de găină într-o oră?

De câte ori poate să ţi se facă pielea de găină într-o oră?

De câte ori poate să ţi se facă pielea de găină într-o oră?

De câte ori poate să ţi se facă pielea de găină într-o oră?

De câte ori poate să ţi se facă pielea de găină într-o oră?

Mai multe poze aici »


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

4 comentarii

  • Reply
    Tudor Iacob
    31/08/2012 at 15:23

    Foarte mișto ideea. Cred că sare pielea de pe tine și cănd știi că ai contribuit la succesul proiectului pe Kickstarter :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Doro
    01/09/2012 at 17:43

    Pare asa rau ca nu am fost. :(

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Nex
    01/09/2012 at 23:31

    Siiii…se poate vedea filmul asta si pe internet? Mi-ai starnit interesul.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      03/09/2012 at 00:29

      curând aici: imfinethanksmovie.com

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    Vezi alte comentarii:

    Comentează