Interesant

E foarte stupid să interzicem UBER. Și imposibil.

E foarte stupid să interzicem UBER. Și imposibil.

Acum patru zile internetul a fost “împânzit” de o știre ce se voia “bombă”, dar n-a prea prins: “Fiica șefului ANAF coordonează activitatea UBER în România“.

Presupun că s-a plecat de la premiza că vom țipa în cor că “UBER corupe ANAF-ul” pentru că au angajat-o pe fiica șefului ANAF. Dar tind să cred că UBER este muuuult mai “curat” decât muuulte alte firme din România.

În acest moment UBER este start-up-ul în care s-au băgat cei mai mulți , vreodată, la nivel internațional. Și deși a fost interzis în țări precum Germania și Franța, momentan, cred cu toată ființa mea că nu există motiv întemeiat pentru interzicere – și totodată cred că-i imposibil să interzici așa ceva.

În ultimii ani, odată cu internetul, pe lânga faptul că viața ne-a fost ușurată enorm și că avem acces la o infinitate de informații aproape 24/7, s-a schimbat și modul în care se fac afaceri. Se spunea, acum niște ani, că cea mai bună publicitate este “word of mouth” – adică când cineva te recomandă, verbal, din gură-ngură.

Iar UBER chiar asta face: Recomandă niște șoferi cu mașini curate care-s dispuși să te ducă dintr-o parte într-alta a orașului în schimbul unor . Desigur, și Taxi Meridian face asta, doar că standardele șoferilor de la Meridian sunt cu mult sub cele ale celor de la UBER.

În traducere: și UBER și Meridian recomandă niște șoferi – doar că UBER recomandă niște șoferi muuuult mai buni. Pentru aceiași bani. E ca la piață: unul vinde o brânză bună, altul o brânză nașpa – la aceeași .

E foarte stupid să interzicem UBER. Și imposibil.

Azi Facebook este cel mai popular deținător de media, în ciuda faptului că nu creează conținut de unul singur. Noi toți facem conținut pentru Facebook.

Alibaba este azi cel mai mare retailer, în ciuda faptului că nu are nici măcar “inventar” (în adevăratul sens al cuvântului).

Airbnb este cel mai mare și popular proiect ce oferă cazări și, culmea, nu deține propriile sale spații – și face asta la nivel internațional.

UBER este, în fond, cea mai mare “firmă de taxiuri” și, ghici ce, nu deține nicio mașină.

Apropos, anii ăștia s-a tot vorbit de interzicerea auto-stopului în România. A fost interzis și prin alte țări. Argumentele? Că e periculos, cică. Și totodată că “se fac la negru”.

Părerea mea despre faptul că e posibil să fie periculos să faci auto-stopul? Cred că e periculos să ieși din casă, oricum, sau să mergi cu un tren de la CFR … Deci cred că fiecare poate să-și asume riscurile când pleacă cu auto-stopul ca atunci când iese din casă.

Părerea mea despre i la negru? Cred că se fac în alte părți mult mai ușor.

De ce să interzicem UBER-ul? Pentru că, cică, șoferii (și mașinile lor) nu sunt “autorizați” de către Stat sau Primărie.

Dar … sunt autorizati de UBER, care, așa cum am zis mai sus, au standarde mult mai înalte. Și atunci de ce avem nevoie de autorizația Statului când este aproape cert că recomandările UBER-ului sunt mai faine?

Ah, că așa “e legal”? Că “așă trebuie”? Că “așa e legea”? De acord. Dar cred că legile trebuie adaptate la timpurile noastre.

Așa cum nu ai cum să interzici auto-stopul – pentru că dacă vreau să mă duc la o margine de stradă și să ridic mână și cineva vrea să mă ia – este imposibil să ne prinzi și să ne oprești… Așa este imposibil să oprești și UBER-ul.

“UBER încearcă acum să demonstreze la Curtea Europeană de Justiție că nu poate fi obligată să funcționeze după aceleași reguli ale firmelor de taxi. Compania a spus că vrea să respecte legile, însă a cerut ca regelementările să fie adaptate la modelul său de afaceri.” (sursă)

Cine a folosit UBER-ul în București n-are cum să nu fie pro-UBER sau anti-taximetriștii clasici. Eu deja m-am dat cu UBER-ul de peste 25 de ori și am avut parte numa’ de curse faine, aer condiționat, apă și ciocolată din partea casei, discuții faine, mașini curate. Și m-a costat atât cât m-ar fi costat să merg și cu Meridianul sau orice alt taxi din București – doar că la taximetriștii clasici aș fi fost ‘obligat’ să las mereu și 2-3-4-5 lei bacșiș. Și cine-mi va zice “Cine te obligă?” nu s-a dat îndeajuns cu taxiul prin Capitală.

UBER nu va fi interzis. Și dacă va fi sau se va încerca interzicerea sa, pe termen lung cred că UBER va reveni. Pentru că asta-i soluția să faci “taximetrie” acum, cu această tehnologie, în aceste vremuri.

Dacă nu te-ai dat cu un UBER niciodată, fă-ți cont aici și vei primi o primă cursă gratuită (în valoare de 40 de lei).

E foarte stupid să interzicem UBER. Și imposibil.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

11 comentarii

  • Reply
    M.
    25/08/2015 at 13:42

    Comentariu ascuns pentru că-i displăcut. Apasă aici pentru a-l vedea.

    Comentariu displăcut. Thumb up 4 Thumb down 9

  • Reply
    Bogdan
    25/08/2015 at 14:36

    @M: problema e ca UBER nu e avizat in niciun fel :)

    @Ariel: sunt aproape de acord cu tine, doar ca legislatia tarilor in care a fost interzis a permis acest lucru. Uber nu e o companie de transport care sa se alinieze cerintelor legislatienin vigoare, si interzicerea lui, teoretic, se face pentru binele oamenilor care-l folosesc. Uber mi se pare o idee buna si o alternativa mult mai ok fata de taxiurile noastre. Doar ca nu e legal ca si transportator. Aici e singura problema.

    Comentariu fain. Thumb up 5 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      25/08/2015 at 15:54

      E ok, nici soferii privati nu sunt autorizati de primarie cu licenta de taxi.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 3 Thumb down 0

  • Reply
    Linda
    25/08/2015 at 23:15

    Esti copil. :)

    “E foarte stupid sa interzicem Uber” zici tu, neincercand sa intelegi leguitorul. Da, acum Uber ti se pare safe, dar daca se va intampla ca in alte tari cand un sofer Uber va agresa un pasager, sau va comite un accident, cum ti se va parea? Atunci vei considera oare ca era mai bine ca Uber sa aiba o autorizatie de functionare si o minima verificare a soferilor?

    E ca si cum ai zice ca unii soferi nu au nevoie de carnet pentru ca… ei conduc bine. Serios? :)) Pana cand, e intrebarea, de fapt.

    Iar faptul ca fix la urma pui un cupon de reducere te face super necredibil – macar lasa naibii articolul asa cum l-ai scris, nu face reclama Uber asa direct, ca pare advertorial.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 1

  • Reply
    Flo
    26/08/2015 at 01:27

    Problema e la fiscalizarea veniturilor. 20% din costul cursei intră în contul UBER care are sediul în afară și nu plătește nici măcar TVA în România, darmite impozit. Restul de 80% îi revin șoferului care trebuie să jure pe roșu că se va duce singurel cu banii în dinți să-și plătească impozitul. Deci nu plătește nici el nimic.

    Uber își desfășoară activitatea pe o infrastructură a unei țări, nu te poți pișa pe acea țară doar pentru că pretinzi că oferi servicii calitative.

    În plus, Alibaba și Airbnb sunt alte două businessuri create pe principiul “plătește utilizatorul taxele, îl credem pe cuvânt”, adică evaziune fiscală.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      26/08/2015 at 10:16

      1. Globalizare… Nu e ca si cum este vina UBER ca treaba poate sa mearga asa cu taxele si fara TVA platit.
      2. Eu cred ca este responsabilitatea statului sa ia taxele oamenilor. Eu acum 2 ani am fost sa-mi platesc taxele pe niste venituri din drepturi de autor si dupa 30 de minute de chin am renuntat.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

      • Reply
        Flo
        26/08/2015 at 14:16

        Hai să-ți fac o analogie.
        Ai o mare tarla cu cireși. Te înțelegi cu oamenii din sat să fie cireșele la liber, fiecare ia cât poftește, cu condiția să-ți aducă și ție 16% din cât au cules, fie mult, fie puțin. În momentul în care vin toți sătenii, culeg ca nebunii și tu te trezești că nu ți-a bătut nimeni la ușă măcar cu un sâmbure, îți bagi picioarele și pui gard cu sârmă ghimpată și angajezi o firmă de culegători căreia îi ceri tot 16% comision.
        Uber sunt sătenii nesimțiți, firmele de taximetrie sunt firma de culegători. De ce ar prefera statul să controleze fiecare șofer în parte la venituri când poate controla o firmă întreagă?
        Ai putea spune “stai așa, dar și taximetriștii fac evaziune fiscală”. Da, dar acolo e mult mai ușor să îi controlezi și să îi amendezi. Șoferii Uber sunt ca ciupercile, mulți, descentralizați, volatili, nu știe nimeni câți kilometri fac, ce venituri au, cât trebuie să dea la stat etc.
        Cât despre răspunsul tău cu ” globalizare”, este cel mult pueril. Iar faza cu impozitele tale, e datoria ta să le plătești, dacă ți-ai băgat picioarele ți-ai asumat un risc.

        Cum e comentariul ăsta? Thumb up 3 Thumb down 0

        • Reply
          Ariel
          26/08/2015 at 14:19

          Frumoasa analogie, merci. Ai dreptate. Oricum, dintr-o parte sau alta se va face o “adaptare” la situatie …

          Oricum, momentan le merge asa pentru ca li se permite, la limita, sa faca asta. Chiar apreciez raspunsul tau, tnx. :)

          Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 1

  • Reply
    Iulia
    07/09/2015 at 20:34

    Știu că nu e deloc o scuză și că tot evaziune fiscală se numește, dar dă-o-n biata ei de treabă, nu șoferii de pe Uber îs cei mai hoți din România. În loc să o dăm direct cu interzicerea serviciului acesta, de care am auzit doar de bine, cred că s-ar putea găsi o metodă prin care să fie și statul român mulțumit că cineva plătește impozit. Iar de chestia cu tragedii pe Uber, cine-ți garantează că utilizând un taxi normal ești complet în siguranță?

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    valiP
    04/12/2016 at 10:41

    e cunoscut faptul ca multi taximetristi presteaza pentru UBER, in timpul liber si cu masina personala…
    as vrea sa stiu si eu care sunt standardele “mult mai inalte” ale lui UBER.
    folosesc UBER si uneori e haotic, trebuie sa suni dupa soferi ca sa vina, cresc preturile cand ti-e lumea mai draga, iar masinile arata cand mai bine , cand mai prost, depinde ce are omul pe-acasa…
    iar impozite? cine plateste impozite?
    arata-mi unul!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează