Blog in vlog si vicevercea

Mama crede că 8% comision la un transfer de bani din Anglia este puțin

Mama crede că 8% este puțin

În iunie 2015 scriam un text oleacă lacrimogen pentru că tocmai ce mă întorceam de la aeroport, acolo unde o condusesem pe mama.

De jumătate de an mama locuiește în Anglia. A vrut un început nou, curat, și a plecat cu lumea în cap. Zilele trecute mi-a zis că vrea s-o ajut cu o părere căci vrea să trimită niște bani la bunica.

Mi-a spus că mai mulți români pe care i-a cunoscut în Anglia i-au recomandat să trimită bani printr-o bancă anume, dar la suma de 500 de lire trimise, pierdea 40 de lire. Adică 8%.

Mie mi s-a părut că pierde enorm! Ei i s-a părut un preț mic, rezonabil, pe care-l putea trece cu vederea.

Eu mi-am zis că-i imposibil să nu existe variante mai bune, alternative…

Ea, însă, n-avea răbdare să dea un search pe Google.

Mama nu-i prea prietenoasă cu tehnologia. Dar, nu-i nimic, se pricepe la gătit destul de bine!


De vreo 30 de zile mă filmez singur făcând tot felul de lucruri. În ziua în care am vorbit cu ea m-am filmat. Am filmat-o și pe ea, implicit. Așa am hotărât că o să-i fac un video prin care să-i spun care este soluția mea pentru problema ei.

Ca idee, soluția găsită de ea are costuri de 252 de lei. Adică pierde suma de 252 de lei la fiecare transfer bancar.

Ca să-i arăt că 8% nu este “puțin” și că nu-i tocmai o sumă de trecut cu vederea, am mers într-un supermarket și am încercat să-i arăt multitudinea de lucruri pe care le poți cumpăra cu 252 de lei. Printre care 126 de pungi de zahăr. Sau trei jucării imense de pluș. Sau patru scaune. Sau două cutii imense cu scutece. Sau un aspirator. Sau GTA V!

Mama crede că 8% este puțin

Când eram mic mama făcea cu mine temele la matematică. Eu eram foarte slab la matematică. Nu-mi plăcea deloc. Ea mereu făcea calcule. Chiar și când gătea avea lângă ea o hârtie pe care nota și calcula numere. N-am înțeles niciodată fascinația ei pentru numere…

Dar apropos de matematică: dacă salvezi lunar 252 de lei, vreme de un an, poți să-ți cumperi jumătate de mașină la mâna a doua

Soluția găsită de mine are costuri de doar 32 de lei. Iar soluția se numește TransferGo.

Mama, video-ul de mai jos este pentru tine și pentru cei ca tine, care n-au răbdare să caute soluții mai bune!

Mama crede că 8% comision la un transfer de bani din Anglia este puțin


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

5 comentarii

  • Reply
    Catalin
    19/12/2015 at 04:32

    Mai ar fi si transferwise.com (testat de mine in primavara pentru plata unei cazari in Grecia).
    La o simulare pe 500 lire da cu 7 lei mai putin decat transfergo.com

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 3 Thumb down 0

    • Reply
      Andrei
      21/12/2015 at 11:53

      Insa in cazul in care folosesti acest serviciu trebuie sa achiti un depozit de bani suplimentar care sa acopere fluctuatiile cursului valutar si nici nu ai garantia timpului de livrare. Iar daca iei toate acestea in considerare, vei vedea ca TransferGo reprezinta alternativa mai ieftina si sigura.

      Comentariu fain. Thumb up 4 Thumb down 0

  • Reply
    Razvan
    19/12/2015 at 13:01

    Eu folosesc https://www.worldremit.com/ Pana acum nu am avut probleme decat cand am incercat sa trimit catre banci ramase in anii ’90 (BancPost) care nu a stiut care-i treaba si a returnat banii.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Andrei
      21/12/2015 at 12:05

      WorldRemit este si ea o solutie ca sa trimiti bani in Romani, insa nu este neaparat cea mai ieftina optiune daca este sa compari cursul de schimb valutar. Ajung mai multi banii la destinatie cu TransferGo. Iar doua avantaje importante sunt faptul ca prin TransferGo poti selecta sa ajunga la destinatie si euro (nu doar lei) – ceea ce nu poti prin WorlRemit – si faptul ca are serviciul relatii clienti inclusiv in limba romana.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    Dragos
    19/12/2015 at 15:49

    Intr-adevar, cam mare comisionul! Plusul in forma de omida e bestial, mi l-as cumpara si eu!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează