Scurt mindfuck

Autoanaliza de marți

Autoanaliza de marți

Momentul când Cita s-a dus direct în cușca ei de transport și mamaie a zis:
“Ia, uite, știe că o iei cu tine!”

Pe Cita o cunosc de peste 10 ani. Avem o vorba în familie (și în afara familiei) cum că Cita ajunge fix la cine are mai mare nevoie de ea. Ultima dată, la început de august, am mutat-o pe Cita la bunica și am făcut acest video. Cu puțin în urmă se dusese bunicul. Să ai casa goală după zeci de ani de căsnicie cu siguranță-i greu. E imposibil, dacă mă întrebi pe mine.

Așa că Cita a picat la fix pentru mamaie. Un suflet în casă. O creatură care să zică “Miau” când ai chef să-i zici ceva. Un suflet pe care să-l simți aproape, să simți că-ți oferă un soi de dragoste.

Azi Cita a revenit la mine. Mamaie se duce în Anglia zilele viitoare. De fapt mă duc cu ea. “O duc”, ar zice ea, dar nu e chiar așa. Mergem împreună, la 85 de ani nu-i chiar floare la ureche să iei un avion, nu?

Tot azi am fost cu mamie la farmacie. Și-a cumpărat în avans medicamentele pe trei luni. 314.9 lei, pentru curioși. Am reținut căci până acum n-aveam nici cea mai vagă idee cât costă medicamentele unui vârstnic lunar. Acum știu și sunt îngrozit.

Autoanaliza de marți

Bagajul lui mamaie: o adunătură de medicamente și o pungă mare-mare de ceai,
că în Anglia nu e ceai ca în România. :)

E grea bătrânețea, te miști greu, nu poți să urci trei trepte dacă n-ai o balustradă de care să te ții, ești cocârjat. Am fost cu ea să plătim și factura de la Enel. Acolo unei vârstnice, care era la ghișeu, îi tot cădea bastonul pe jos și eu i-l tot ridicam. O dată, de două ori, de tri ori… și apoi a zis, cu greu: “Lasă-l, mamă, jos.” … I l-am mai ridicat și a patra oară doar atunci când a terminat socoteala de la ghișeu și a dat să plece. Mi-a mulțumit și mi s-a dus la suflet.

M-a citit imediat mamaie când am ajuns la ea azi: “Nu-mi place să te văd supărat.”

N-am încercat să ascund. Dar nici n-aveam chef să-i dau din filmul meu prost – are problemele ei, în fond. Suntem în etape atât de diferite ale vieții … și vedem realitatea asta cu ochi atât de diferiți în clipa asta … încât atunci când vorbim despre ce simțim e ca și cum vorbim chineză unul cu altul. Dar niciunul dintre noi nu știe chineza. Ne înțelegem, dar nu ne înțelegem. Suntem acolo unul pentru altul, dar, n-avem cum să înțelegem “destul” cât să ne oferim reciproc “încredere” că “înțelegem”. Mai are sens ce-am vrut să zic oare?


Autoanaliza de luni a mers bine, așa că am trecut și la autoanaliza de marți:

Chefu-i încă absent, dar m-am respectat și azi. “Nicio zi fără respect de sine” e tatuajul pe care mi l-am pus temporar pe creier.

De mâine dimineață o să-mi fie mai ușor să mă dau jos din pat: Cita o să mă trezească, sper, așa cum făcea pe vremuri, pe la un 6-7 dimineața, punându-și întreaga ființă pe fața mea. O să ajung să-i respir părul, dar măcar o să fiu motivat să am grijă de ea. Și implicit de stăpânul ei. Haha. Ce “truc” bun.

Gândurile de azi sunt ciudate. Dar, în fine, în ce zi nu-s gândurile ciudate?

“Uite-te în oglindă, la telefon, și zâmbește!”, i-am zis lui mamaie. “Zâmbesc”, mi-a răspuns.

Azi am semi-concluzionat că atunci când îți pui întrebări mari despre viață, intri într-o zonă “grea”. Și așa mi-am explicat plăcerea întrebărilor mici. “Plăcerea întrebărilor mici” … ce titlu de carte, ce titlu de prelegere!

“De ce se poartă așa cu mine?” cauzează, adesea, mult mai puține probleme interioare decât “Care-i sensul vieții mele?”

Astfel că decât să stai să rumegi asupra sensului vieții la eternitate, fără o concluzie satisfăcătoare, mai bine-ți arzi gazul încercând să răspunzi la întrebările mici de viață de zi cu zi.

Mamaie se întreabă o dată la cinci minute de ce o doare spatele. Și amândoi știm răspunsul: e bătrână. Dar se întreabă asta, repetitiv, pentru că dacă se întreabă: “Ce mă fac, Ariel, cu viața asta?” începe să plângă. E un sistem de autoapărare atât de adânc în noi… și atât de fascinant.

Probabil că există teorii pertinente care să susțină ce-am zis în rândurile de mai sus, lecții de psihologie… ceva făcut de oameni care chiar “studiază”. Eu doar am cugetat.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

2 comentarii

  • Reply
    Autoanaliza de miercuri - Ariel Constantinof Blog
    09/11/2017 at 14:36

    […] de miercuri vine după cea de marți și cea originală de […]

  • Reply
    Autoanaliza de joi - Ariel Constantinof Blog
    10/11/2017 at 12:43

    […] Autoanaliza de marți a venit mai de la sine. Cea de miercuri deja n-avea cum să nu aibă loc. Iar autoanaliza de joi deja-mi confirmă că încep să mă pun pe picioare. […]

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează