Scurt mindfuck

Autoanaliza de miercuri

Azi pe stradă am făcut o analiză spontană: câți oameni sunt singuri și câți sunt în doi sau un grup mai mare. Fără nicio relevanță, aș zice că-i undeva la 50%-50% în toiul zilei pe la Iancului…

Cita m-a trezit de dimineață, așa cum mă așteptam. Am dat două ture de casă, m-am uitat puțin pe geam, m-am întrebat de câteva ori: “Ce fac, ce fac, ce fac?” și am decis să bag zece flotări, că mai multe oricum știu sigur că nu pot. De ce flotări? Știam că niște sport ridică moralul. A mers? A mers.

Afară era ca-n creier, ceață și gri, lipsă acută de soare. Mi-am făcut direct cafeaua, că n-am simțit nevoia de mâncare.

Ce luptă interioară: pe de-o parte n-aveam nimic de făcut, dar nici nu voiam să “nu fac nimic”. Ce faci cu dimineața ta când nu ai nimic de făcut? Alții i-ar zice “timp liber”. Alții ar dormi. Dar în mine ard niște chestii și simt nevoia acută să nu stau.

Așa am ajuns să citesc de toate pe internet azi, sorbind din cafea. De la Bitcoini, la cum a crescut AirBnb-ul, stoicism (recomand newsletterul Cristinei), am văzut vreo 3 TED Talk-uri și apoi am ajuns la articolul ăsta despre singurătate. Sunt bune și textele astea de dezvoltare personală… dacă chiar ai nevoie, prind bine. :)

Au fost câteva idei faine cu care am rămas după ce-am citit textul despre singurătate:

1. Că aș face bine să-i observ pe cei din jurul meu. Și de aia am făcut analiza spontană pe stradă. M-am uitat fascinat la toți oamenii din jurul meu.

2. Că aș face bine să vorbesc cu mine. Phah. Crazy?

3. Că aș face bine să îmi fac planuri de viitor.

Astfel am decis să mă bag la un duș în care să îmbin punctul doi (să vorbesc cu mine) cu punctul trei (planuri de viitor).

“They say it’s perfectly normal to talk to yourself; you’re only crazy if you talk back.”

“Bun, planuri de viitor… deci ce vreau?”, mi-am zis.

Pentru o perioadă n-am răspuns. Nu știu ce vreau. Cred că n-am știut mai niciodată. Și se pare că planuri nu mai am de la o vreme. Și, oricum, ce-s planurile? :)

În fine, m-am străduit mai mult, și în cele din urmă am venit cu câteva idei de potențiale planuri.

Dar mereu când ajung în punctul ăsta încep să mă întreb “Dar oare chiar vreau asta?”.

Sunt foarte bun la a-mi vedea multitudinea de oportunități în față, dar sunt foarte prost în a merge concret spre ‘ceva’. Am așa, cumva, o nesiguranță față de fiecare posibil plan în parte. Și astfel că fie ajung să fac puțin din fiecare și să nu tind spre nimic, fie nu fac mai nimic, căci totul stă într-un mare “pending”, un mare “poate”. Un “aș putea, daaa’ nuj sigur”.

Deci, m-am întrebat: “Oare chiar vreau asta?” și cel mai bun răspuns cu care am venit a fost: “N-am cum să ‘știu’ dacă vreau asta sau nu până nu ajung în punctul acela și verific…”

O să fiu oare împlinit după ce-o să urmez planul? Poate. Așa pare acum…

Sunt șanse să-mi doresc un alt plan înainte să termin primul plan? Poate. Cam așa se întâmplă adesea, și? Dacă nu?

Am concluzionat de sub duș, cu voce tare cred, nu sunt sigur: Ce este viața dacă nu suma lucrurilor pe care pare că le vreau și se adeverește apoi că nu le mai vreau sau că vreau altceva?

Autoanaliza de miercuri vine după cea de marți și cea originală de luni.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

2 comentarii

  • Reply
    Elena
    09/11/2017 at 14:34

    Parcă mi-ai citit gândurile. La asta mă gândesc și eu in fiecare zi :)

    • Reply
      Ariel
      10/11/2017 at 15:20

      Poate că tre’ să facem ceva să avem alte gânduri în fiecare zi. Nu? :D

    Vezi alte comentarii:

    Comentează