S-a împlinit o lună de când am anunțat ca-mi iau lumea în cap și au trecut chiar și primele zece zile în Barcelona.
Dacă până acum mi se părea că timpul zboară, în București, acum nu știu ce cuvânt să folosesc ca să descriu faptul că habar n-am când au trecut ultimele zece zile din viața mea.
Pe 21 iulie am aterizat la 6 dimineața în Barcelona. Am plecat cu un bus până spre centrul orașului și de acolo am luat-o la pas. Era vineri, era vreo 7 dimineața, lumina era de Instagram și singurii oameni de pe stradă erau cei care-și plimbau câinii. Am mers vreo 30 de minute pe jos, zicând la fiecare 10 pași “Doamne, ce fain e aici…”, până am ajuns la George acasă.
Pe la 8 și ceva am ajuns la George și am început ziua cu o bere. Eu nu beau bere. Dar n-aveam cum să refuz. Prima dată în viața mea când plec cu un bilet “doar dus” și să nu beau o bere la aterizare?
La George am găsit adăpost pentru prima lună. Deci, luna asta, mă simt ca acasă … la el acasă. Am scris despre George în 2015, atunci când l-am cunoscut …
Partea faină este că George stă în Barceloneta – în alte cuvinte, asta înseamnă că are plaja fix în spatele blocului. La 1 minut de mers pe jos. Apropos, textul ăsta-l scriu de pe balconul lui George. Văd plaja de aici.
Uite: punctul albastru sunt eu pe plajă… iar steaua galbenă este “acasă”.
Primele zile
Mi-am propus ca-n primele zile să nu mă ‘stresez’ cu nimic, deși este destul de greu să nu te gândești obsesiv la bani. Tranziția de la Lei la Euro când știi că nu ești în vacanță, ci ești aici “pe bune”, e un pic freaky. Dar am încetat de mult să “traduc” prețurile.
Ce-am învățat, însă, este că Barcelonei îi lipsește un Mega Image care să fie prin tot orașul. Sunt multe supermarketuri de diverse mărimi, dar nimic fain și profi ca Mega Image. Multe au prețuri mari, sunt destinate turiștilor, și e ușor să-ți iei țeapă.
Ca idee, în primele zile am luat pâine de la un magazin cu doi euro jumate. Apoi am găsit-o la alt magazin cu sub un euro. Ai zice acum că vorbesc, ca un evreu, doar despre bani … dar de fapt vorbesc despre diferenta dintre a fi turist și a fi localnic, haha!
Pentru că plaja este, efectiv, în spatele blocului, am petrecut primele zile doar pe plajă. La orice oră din zi și din noapte.
Oamenii
Vibe-ul oamenilor, per total, e super pozitiv. Chiar dacă eu nu înțeleg boabă de spaniolă sau catalană, rareori dau de cineva care să nu fie drăguț cu mine.
La fiecare colțisor de stradă sau de plajă există o poveste. Mă simt ca în Babilon, unde se vorbesc toate limbile din lume… deși credeam că nu poți avea sentimentul ăsta decât în Londra.
Români am cunoscut deja mulți, prin George. Oameni faini, săritori, bucuroși să vadă “importul” de carne proaspătă din România.
Ce urmează
Habar n-am. Fiecare zi este ca un ou Kinder. Cunosc oameni noi și descopăr noi oportunități.
În cele 10 zile, de când am ajuns, n-am făcut decât să arunc constant undițe în baltă. Sunt ca un pescar care încă nu știe din ce urmează să-și câștige păinea… Dar cu fiecare persoană care-mi iese în cale mi se pare că mai arunc câte două undițe în baltă.
La un moment dat mă aștept ca unele undițe să miște și să prind ceva.
Încet-încet trebuie să găsesc o chirie. Aș vrea să nu fiu nevoit să împart apartamentul cu nimeni, și poate că aș reuși să mă încadrez ca buget, dar problema este că nu sunt angajat și n-am un venit stabil care să convingă proprietarii. Totodată taxa agenției este de 10% din chiria pe un an, plus o lună garanție, plus două luni plătite în avans.
Indiferent de unde voi sta, momentan încep să mă simt “ca acasă” în orașul ăsta.
Ah, și urmează să-mi iau bicicleta din București. Sau să-mi iau o bicicletă aici. Încă mă gândesc.
Amuzante
Zilele trecute am ratat un autobuz pentru simplul motiv că nu i-am făcut semn să oprească. Acum știu să fiu pe fază să apăs și pe buton, atunci când sunt în autobuz, să oprească la stația la care am nevoie. Lecție învățată.
Tot zilele trecute am văzut două apartamente. “Doamna de la agenție” era o asiatică la vreo 50 de ani. Aproape zero engleză, dar spaniolă perfectă. Ne-am înțeles de minune, în mare parte, prin expresii faciale.
Nu mă pot abține să nu mă întreb care-i “istoria” fiecărui om de pe aici. E fascinant să vezi un asiatic din ăla alb ca laptele … dar bronzat.
Dorul de casă
În astea zece zile am stat mai puțin pe net. Am stat pe plajă sau prin oraș. Sau cu George la povești. N-am mai citit ceva despre Dragnea sau despre corupția de acasă de câteva zile bune.
Mi-e dor de oamenii de acasă. Mi-e dor de micile obiceiuri de acasă. Dar sunt atât de captivat de prezent și de fiecare colțișor de Barcelona că n-apuc să mă gândesc prea mult la asta.
Am mai văzut poze pe Instagram din București și sentimentul general a fost: “Awww…”.
Uneori, seara, când iesim pe plajă, se dă cu artificii. Alteori pur și simplu cineva începe să cânte la chitară și altcineva să danseze. Am impresia, constant, că există foarte multă “artă” pe aici. Și lumea, toată, știe să danseze sau să cânte sau să picteze.
Primele zece zile în Barcelona au fost un amalgam imens. Dar… vorba englezului: “It feels good”.
Per total, totul pare a fi o bucurie pe aici. O bucurie și o energie.
Sigur, sunt și lucruri mai puțin plăcute. Multe. Dar nu pentru ele am venit…
Salutări de la noul birou:
Apropos, pun poze de aici direct pe contul meu de Instagram – aici. Ah, și dacă și ție-ți place Instagramul, te-ar putea interesa Instantly.be
Va urma, cred, sper.
4 comentarii
Amy
01/08/2017 at 18:39In Spania gasesti oameni calzi si foarte prietenosi, sunt convinsa ca in curand o sa uiti de dorul de casa. :)
Văru
01/08/2017 at 20:31Mai rade si tu padurea aia de la subraț, este horror rău.
Ariel
04/08/2017 at 12:14gata, șefu, facem.
Monica
29/07/2018 at 22:02Buna seara, ma bucur mult ca am gasit cateva impresi despre viata in Barcelona 2018.Suntem o fam formata din 4 membri sot .sotie.doi copii momentan traim in uk de 8 ani dar ne dorin din suflet sa ne mutam in Barcelona .In octombrie venim in vacanta de 5 zile poate ne intalnim la o cafea.