Când eram la liceu eram bombardat de întrebări de genul: “La ce facultate te duci?”, “În ce ţară o să fie facultatea?”, “Te duci în Israel la facultate?” etc.
După ce am terminat cu BAC-ul ştiam că noi voi pleca din Bucureşti, România. Argumentele-s multe… pe lângă faptul că-mi place corupţia, îmi plac ţiganii, îmi place blocul ramolit în care stau, îmi place nedreptatea de aici, discriminarea şi prostia oamenilor … (şi lista continuă) – cel mai mult şi cel mai mult îmi place faptul că aici e casa mea pentru simplul fapt că aici locuieşte şi familia mea.
Casa mea e acolo unde mi-e familia. Uneori mă plâng de faptul că e prea mare gălăgie în casă… Că Eden (sor-mea cea mică) e prea stresantă sau că Iris (sor-mea cea mare) se chiţăie prea mult cu gagică-su. Mă plâng că n-am intimitatea pe care mi-aş dori-o când vin cu cineva pe la mine “pe acasă”.
Dar apoi realizez că dacă toate aceste lucruri mici nu m-ar deranja, nu aş fi acasă.
Pe la 1900 în Statele Unite s-a format un mic orăşel numit Roseto. Era în proporţie de 100% format de italieni. După o vreme americanii au observat că în Roseto lumea era mai sănătoasă, nu sufereau de boli de inimă, stăteau bine cu colesterolul…
După câteva studii s-a demonstrat că ei erau mai sănătoşi NU pentru că mâncau diferit, NU pentru că locuiau într-o zonă anume, NU pentru că erau italieni şi aveau alte “gene”…
Ci pentru simplul fapt ca 3 generaţii de oameni locuiau sub acelaşi acoperiş, în aceaşi căsuţă… Pentru simplul fapt că toată lumea se cunoştea cu toată lumea (era totuşi un orăşel de ~2 mii de locuitori). Pentru simplul fapt ca toată lumea se saluta… Aceşti oameni erau diferiţi – erau sănătoşi şi fericiţi.
Asta simt şi eu când sunt lângă familie…
PS: E vorba de primul capitol din “Outliers” de Malcolm Gladwell – cadoul meu de Crăciun din partea Fundaţiei Friends for Friends şi Okian. Mulţam!
4 comentarii
Tina
09/01/2012 at 15:56Sa stii ca ai dreptate :). Eu o simt acum. Dar nu ma plang. Nu am dreptul sa ma plang, eu am ales sa fiu unde sunt.
Ariel
09/01/2012 at 16:07Planuri de viitor? Sau să nu te întreb încă?
Tina
14/01/2012 at 21:51Nu pot sa spun decat ca intotdeauna Romania va fi acasa :). Sentimentul asta e de ajuns ca sa ma ambitioneze sa termin ce am inceput aici, apoi sa ma intorc acolo si sa aplic.
Nu stiu unde sunt studentii aceia care pleaca in UK si spun ca nu se mai intorc. Dintre ai mei, de aici, cei mai multi spun ca se vor intoarce acasa. Asta e bine :)
Librar Okian
09/01/2012 at 15:59Cu plăcere și te mai așteptăm „în casele noastre” (site-ul ffff.ro și blogul Okian) :)