Biciclete

Caut soluții reale – ofer biciclete pentru idei bune!

— Am anunțat cei 4 câștigători aici! —

O să fiu succint în această minunată zi de marți: am de dat 4 (patru!) biciclete foarte simple și frumoase (și roșii).

Dar nu le dau oricui. Vreau să le dau unor oameni care iubesc pedalatul și care vor să ajute bicicliștii din București (sau România). Vreau s-o ofer unor oameni care au idei și planuri pentru a crește numărul de bicicliști din România.

Concursul e simplu – eu pun o întrebare la care caut un răspuns cât mai practic, o soluție cât mai practică. Nu caut răspunsuri de 10 pagini de Word. Două-trei paragrafe cred că-s de ajuns. Caut soluții simple ce ar putea inspira oamenii sau instituțiile să facă ceva în privința bicicliștilor.

Voi premia patru dintre cele mai practice și ingenioase răspunsuri cu o bicicletă roșie din campania (care deja are vechime în România – și asta mă bucură!) “Bicicleta roșie” de la Coca-Cola.

Întrebarea la care caut răspunsul este: Tu cum ai convinge tinerii din ziua de azi (din orașul tău sau din București) să folosească bicicleta pentru a se deplasa spre liceu/facultate/job și înapoi?

Și nu, nu vreau să-mi spui că ai construi “infrastructură”. Zi-mi ceva practic, real, ușor de făcut acum, cât mai repede. Hai să transformăm acest început de an școlar în acel an școlar în care dacă nu vii cu bicicleta la liceu nu ești cool! :)

Eu, spre exemplu, aș monta rastele de biciclete – multe și păzite și, pe deasupra, frumoase! În România mulți bicicliști sunt speriați de hoții de biciclete. Poate un rastel păzit ar convinge tinerii să pedaleze mai mult.

Nu caut răspunsuri metaforice. Nu caut vinovați. Caut soluții mici, frumoase, ingenioase și practice.

Pozele sau videourile atașate răspunsurilor pot reprezenta un mic bonus.

Haide, ne punem pe treaba?

Detalii: Pe data de 13 septembrie, ora 23:59, voi anunța cei 4 câștigători aici, pe blog. Răspunsurile se dau doar în comentarii la acest articol!

— Am anunțat cei 4 câștigători aici! —

Câștigătorii vor veni la Bike Fest (pe 14 și 15 septembrie) la standul Coca-Cola pentru a-și ridica frumusețile. Tot acolo vor avea loc mai multe activități sportive. Ne vedem acolo! :)

PS: În paralel cu acest concurs mai există câteva concursuri: Portocala mecanică, Cristian Florea și Skirtbike!


Campania face parte din angajamentul Coca-Cola de încurajare a unui stil de viaţă sănătos, prin susţinerea unor programe de promovare a activităţilor fizice. Thanks god for CSR, boys and girls! :)


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

158 comentarii

  • Reply
    Cristian F. Ștefan
    10/09/2013 at 12:17

    Uite o idee, pentru că vreau să văd mai multe biciclete prin oraș și pentru că vreau o bicicletă, fie ea și roșie :))

    Diverse facilități. La fel cum dacă ești student/elev primești reducere la RATB/Metrorex, așa să primești și reducere, de să zicem 50%, (o colaborare cu o firmă care vinde biciclete faine) dacă-ți cumperi bicicletă.

    Într-un fel asta este un stimulet destul de puternic. În cel mai rău caz o să folosești bicicleta la plimbările prin parc și în cel mai bun caz să o folosești ca principalul mijloc de transport.

    :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    George M
    10/09/2013 at 12:18

    Salut Ariel. Prin puterea exemplului; ii iau cu bicla pe langa mine. ( am doua-una a mea si una pentru “convertire”). Traseul pt “botez” este unul usor, pentru “a-i prinde microbul”. In 4 km , incepe sa ii doara partea dorsala, dupa alti 4 imi spun : ” ia uite ce misto, habar nu aveam ca exista asta aici”. In acest fel am reusit sa fac in jur de 10 “victime”. Acum, cei 10 sunt biciclisti activi. Ptiu ca nu o sa ma opresc aici !

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Elena David
    10/09/2013 at 12:28

    Le-as oferi recompense pe masura:
    – liceenii care merg cu bicicleta la scoala cel putin trei zile din cinci, saptamanal, sa primeasca un punct in plus la lucrarea/teza/media de la biologie. Sau un bilet gratuit la film, odata la 2 luni :)
    – studentii care merg cu bicicleta la scoala cel putin trei zile din cinci, saptamanal, sa primeasca un punct in plus la nota de la practica (in cazul in care nu au vreo materie de tipul “Ecologie”, “Biologie”, etc). Sau o intrare gratuita intr-un club ales de ei, odata la 2 luni.
    – angajatii care merg cu bicicleta la scoala cel putin 15 zile din 20, lunar, sa primeasca un bonus de 50 de lei la salariu. Sau o zi libera in plus, daca timp de 6 luni se indeplinesc conditiile de mai sus :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Elena David
      10/09/2013 at 14:29

      Am vrut sa spun “angajatii care merg cu bicicleta la job”, nu la scoala :)

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Raluca
    10/09/2013 at 12:29

    Recunosc, nu merg cu bicicleta. Deși mi-aș dori. Impedimentul cel mai mare îl constituie frica. Și probabil mai sunt o grămadă ca mine pentru care asta e bariera principală.

    Așa că aș face un mini-curs / seminar pentru cei care vor să scape de frica asta. Și să se abordeze câteva reguli de circulație, reguli de siguranță, eventual și o tură prin oraș cu bicicliști mai experimentați ca să vadă oamenii că nu e baiul așa mare.

    Mă gândesc să se încheie cu crearea unui traseu facil pentru ei pe ruta ce doresc să o respecte zilnic la școală/birou.

    Nu sunt sigură dacă ar fi cazul să fie plătit sau nu. În cazul în care ar fi plătit ar prinde bine un mic parteneriat cu magazinele de biciclete. Cine cumpără de acolo, are cursul gratuit. :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Lorand
    10/09/2013 at 12:38

    Eu simplu m-as deplasa peste tot cu bicicleta, cu cat vad oamenii mai multi biciclisti, cu atat mai repede realizeaza, ca este mult mai fain sa umblii cu bicicleta.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Miruna Popazu
    10/09/2013 at 12:39

    Eu aș face mai multe lucruri:
    – aș monta rastel de biciclete în fața tuturor instituțiilor publice acolo unde exista deja un paznic (ex: școli, licee, universități, biblioteci)
    – aș monta rastel la toate stațiile de metrou pentru a fi mai ușor pentru noi să ne deplasăm
    – aș facem cumva ca oamenii să nu mai parcheze mașinile pe trotuar în așa fel încât să existe mai mult spațiu pe trotuar pentru pistele de biciclete
    – aș face o parcare de biciclete în centru acolo unde oamenii își petrec timpul liber ca măcar atunci când ies în oraș să știe că există o parcare mai mare unde își pot lăsa bicicletele
    – aș face un sistem de recompensă prin intermediul Poliției Române care atunci când te vede pe bicicletă să te oprească și să îți ofere o mică recompensă pentru că ai ales bicicleta și nu mașina (ex. de recompensă: un sticker, o sonerie, o vestă reflectorizantă)
    – aș face o zi a săptămânii specială pentru pedalat, de exemplu fiecare duminică a fiecărei săptămâni (ex. duminica circulăm numai cu bicicleta)

    Și mai am idei multeeeee tare :)
    Zi frumoasă și spor la biciclit :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Irina
    10/09/2013 at 12:40

    Un concurs cu premii intre licee. Premiu pentru cei mai multi elevi inscrisi, cei mai multi kilometri in total pentru fiecare liceu, cei mai multi kilometrii individual etc. Pot fi gasite multe categorii de concurs.

    Ceva asemanator cu proiectul http://onmotion.ro/ sau http://haicubicla.ro/club/clasament/.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Cosmin Filisan
    10/09/2013 at 12:40

    Am mers cu masina in orasul meu, acum m-am mutat in Bucuresti si merg de fiecare data cu bicicleta cand imi imprumuta cineva. Si am ajuns la doua concluzii:
    1. E mai rapida decat orice vehicul pe patru sau mai multe roti(includ si metroul)
    2. Cel mai important lucru cred eu , calitatea vietii a crescut si am sa explic de ce; a te misca cu un autovehicul de la A la B inseamna a ajunge acolo fara a simti ce se intampla in jurul tau, si asta este o rupere nesanatoasa de realitatea in care traiesti. Pe scurt te imbogateste senzorial si acelasi drum nu va fi niciodata la fel.

    Si faci si picior frumos.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Rodica Teaca
    10/09/2013 at 12:42

    Le imprumut bicicleta mea pentru cateva zile, sa cunoasca beneficiile, avantajele si dezavantajele, bine cunoscute, in ceea priveste mersul pe bicileta prin Bucuresti. Cu aceasta metoda sunt pe cale sa-mi conving cativa prieteni sa se deplaseze pedaland la locul de munca si nu numai …
    (pe repede `nainte)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Denise
    10/09/2013 at 12:43

    Centre de inchiriat bicilete in scoli, licee si facultati. Cu optiune sa poti lasa bicicleta si in alta locatie. Ce este la indemana este mereu mai usor de folosit :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Cremene Laura Georgiana
    10/09/2013 at 12:47

    1. As convinge doua-trei vedete foarte populare printre tineri sa:
    – introduca mersul pe bicicleta in videoclipurile lor (genul acesta de vedete, cu prindere la publicul tinta, astfel incat bicicleta sa para ceva cool: http://www.youtube.com/watch?v=ZgbJb6ybNe4)
    – foloseasca bicicleta prin oras cel putin pentru o perioada de timp
    – sa devina ambasadori ai mersului pe bicicleta
    2. As organiza cursuri gratuite de incepatori pentru biciclisti, inclusiv cursuri de mers cu bicicleta prin Bucuresti, pentru a ajuta tinerii sa prinda curaj si sa nu le mai fie frica
    3. As face un festival al bicicletelor/biciclistilor cu expozitii, concerte, concursuri.
    4. As colabora cu anumite baruri/terase studentesti sa ofere un discount celor care vin cu bicicleta (pe modelul unui hotel in Elvetia care ofera preturi de cazare mai mici celor care vin cu alt mijloc de transport decat masina sau cu masini care folosesc combustibili alternativi)
    5. As organiza (in colaborare cu alte ONG-uri care au vointa, materiale si voluntari) cateva proiecte de guerrilla urbana in care as face o campanie de promovare a mersului cu bicicleta.
    De exemplu:
    – piloni de plastic improvitzati din peturi umplute cu nisip care ar delimita pistele de bicicleta de trotuar & strada, pentru a atrage atentia autoritatile despre cum trebuie facuta o pista de bicicleta
    – biciclete decupate din carton/plastic amplasate in parcari, in locul masinilor, pentru a arata cum o masina ocupa locul unui numar mare de biciclete.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Laura Popa
    10/09/2013 at 12:47

    – Cel mai fain in trafic mi se pare spatele biciclistilor, s-ar bucura si alti participanti la trafic de ei si i-ar respecta, poate, mai mult. Pentru un spate atragator as merge pe umor, pe rucsaci personalizati de Coca Cola, de exemplu, cu cate o fatza expresiva care sa aduca zambete tututor :)

    – Daca s-ar gandi cineva sa-l faca, as cumpara un chip nedetectabil de hoti care sa imi garanteze ca daca mi se fura bicla, o voi gasi prin simpla accesare a unui programel de pe telefon

    – Pentru ca unii tineri nu-si permit biciclete, as implementa programe de recompensare, de exemplu la serviciu, fiecare ora suplimentara strange o suma de bani care in final imi garanteaza o bicicleta, sau pentru elevi/ studenti un counter de kilometri care sa ii ajute sa fie mai darnici, cei care au bicle sa stranga bani prin kilometrii parcursi si sa le doneze prietenilor.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Bogdan
    10/09/2013 at 12:48

    Eu am convins câțiva amici să mi se alăture în a face naveta pe bicicletă doar arătându-le un mic calcul:

    35 lei abonament metrou * 7 luni (fără lunile de iarnă și vară) = 245 lei. Dacă mai iei în calcul și cât te mai plimbi prin oraș cu treburi și chestii, sari ușor de 350 de lei.

    Când le mai zic și de slăbit și avantajele pe partea de sănătate, deja mulți sunt vânduți :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Marin Petru Alexandru
    10/09/2013 at 12:56

    Salut!

    Am mai multe idei.

    1) As propune sa le dam pasionatilor de fitness pret de 2 zile bicicleta in chirie gratuit. Cand vor vedea tonifierea muschilor si starea de bine nu se vor mai dezlipi de ea. Eu asa am patit si acum sunt chiar pasionat si de biciclete. Am descoperit cat timp salvez cu mersul pe bicicleta si cat de bine imi face.

    2) Sau sa existe un centru mobil (temporar) de inchirieri biciclete langa universitati si licee. Cu carnetul de student/elev sa poti sa te duci acasa cu bicicleta timp de 2-3 zile gratuit.

    Eu daca am sa castig am sa donez bicicleta unui amic care stiu ca si-ar dori insa nu isi permite momentan iar uneori mersul acasa este conditionat de ultimul troleibuz. Sta la marginea Bucurestiului iar cu siguranta bicicleta ar fi o solutie.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Gabriela
    10/09/2013 at 12:56

    Cred că este important să se arate că e safe să mergi pe bicicletă prin oraș, atât timp cât respecți regulile, bineînțeles (uite filmuleț comparativ: http://youtu.be/J9PJK4FvDfA)

    Apoi, cred că ar mai ajuta niște rastele simpatice, pe care să vrea toată lumea să le pozeze & afișeze pe net (http://bit.ly/15g7QcK, http://bit.ly/1b0pogl)

    În cele din urmă, contează mult pe cine urmăresc ei de la televizor și probabil că dacă apare Sore de la Pariu cu viața în niște poze mergând pe bicicletă, i-ar influența și pe ei.

    Cam astea au fost ideile mele foc rapid :D

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Daniel
    10/09/2013 at 13:24

    1. rastel de biciclete pazit (dar deja ai mentionat de aceasta idee)
    2. un mic curs de legislatie si intretinere bicicleta(ex: http://bicyclesafe.com) pentru viitorii biciclisti (se poate realiza foarte simplu in timpul orelor de dirigentie)
    3. la orele de sport s-ar putea introduce un fel de “defensive cycling”, se poate crea un mic poligon cu ajutorul unor jaloane, creta si doua scanduri, astfel se pot simula situatii similare cu cele din trafic
    4. posibilitatea de a inchiria gratuit o bicicleta pe baza carnetului de elev pentru cei ce nu detin inca o bicicleta (scolile pot achizitiona bicicletele prin fonduri europene ex: http://www.tion.ro/statii-de-inchiriere-a-bicicletelor-pe-fonduri-europene-la-timisoara/1240702)
    5. campanie/concurs in genul “http://onmotion.ro/blog/de-ce-onmotion/”
    – toate aceste puncte pot fi realizate foarte usor de catre o persoana/ONG, costurile fiind aproape de zero

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Filisan Cosmin
    10/09/2013 at 13:32

    In Bucuresti; nu stiu cum este in alte orase.
    Bicicleta este:
    – mai rapida decat orice vehicul pe 4 sau mai multe roti( includ si metroul)
    – creste calitatea vietii prin simplul fapt ca deplasarea de la A la B se face spre deosebire de masini, autobuze,s.a.m.d fiind conectat cu realitatea si nenumaratele ei situatii. Eu cred ca a merge cu masina, autobuzul, pe jos cu castile in urechi creeaza o ruptura intre om si mediul care ii transmite mii de informatii de care o sa aiba nevoie de ele. Sunt la facultatea de film, si realitatea mi-a modelat in mare parte ideile si felul de a gandi. Acum depinde de ce doreste fiecare sa obtina.
    Si face si picior frumos. :))

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Filisan Cosmin
    10/09/2013 at 13:33

    am crezut ca primul nu s-a postat , scuze.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Mălina
    10/09/2013 at 13:40

    Am auzit saptamana trecuta de un concurs, cum ca daca te vad unii ca pedalezi prin diferite zone ale Bucurestiului (si nu numai, cred, nu mai stiu sigur), castigi chestiute! Si au facut o super publicitate, m-au facut sa vreau sa ma urc si eu pe bicicletuta si sa dau la pedale!
    Cred ca-i o super solutie, pana se mobilizeaza lumea si observa clar ca bicicleta e un super mijloc de transport, rapid si practic, o fac pentru chestiile moca. Apoi, nu vor mai avea nevoie de motivare. O vor face ca-i mai bine pentru ei. Deci premii micute si dragute pe langa licee ar mobiliza niste omuleti. Eu as face asta si pentru o cafea inainte de ore!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Bogdan Tecsoiu
    10/09/2013 at 13:47

    Salut Ariel. Principala problema zic eu ca ar fi mentalitatea tinerilor, parerea lor despre biciclete, multi considera ca se fac de ras daca se duc cu bicicleta la job/liceu/etc. Daca s-ar reusi educarea lor cu privire la bicicleta poate am vedea mai multi tineri pe bicicleta. Alta problema e frica. La fel cum mai spuneau cativa, daca reusim sa aratam ca nu esti donator daca mergi cu bicicleta prin oras, probabil ca am vedea biciclisti folosind bicicleta si spre job/liceu nu doar o jumatate de ora prin parc

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    M.
    10/09/2013 at 13:48

    Eu aș lucra, în principal, la partea de comunitate, la frumosul sentiment de apartenență la o ”familie” a bicicliștilor. De asta are toată lumea nevoie, sunt sigură că mulți ar deveni mult mai atrași de biciclete dacă ar face parte dintr-o ”familie”. Mă gândesc la o aplicație pe care să o folosească toți bicicliștii, iar când ești în impas să poți fi ajutat. Pornind de la ideea asta (http://www.ted.com/talks/eli_beer_the_fastest_ambulance_a_motorcycle.html), mă gândesc că ar fi frumos ca, în cazul în care ți s-a defectat bicicleta, de exemplu, să ceri ajutorul, iar persoanele care sunt în zonă și sunt disponibile să te poată ajuta, rezolvându-ți, astfel, problema în câteva minute. De altfel, și în cazul în care ți-ar fura cineva bicicleta, sistemul mi s-ar părea interesant: îți anunți imediat colegii din comunitate, iar aceștia, în special cei din zona cu pricina, vor fi alerți și te pot sprijini.

    Din aceeași categorie, ar fi frumos dacă săptămânal s-ar reuni comunitatea bicicliștilor, dacă cei mai experimentați i-ar ajuta pe învățăcei în ale pedalatului, dacă s-ar face niște trasee pe grade de dificultate, să fie puțin antrenat și spiritul de competiție.

    Cred că i-ar stimula pe tineri, la început, și dacă ar avea pentru ce să pedaleze, de exemplu o campanie cu o cauză, să fie ceva ”nobil”. De exemplu, să existe un parteneriat cu o firmă care să doneze o sumă de bani unei cauze caritabile atunci când bicicliștii ating un anumit număr de kilometri (în acest caz, gestionarea ar putea fi făcută printr-o aplicație, ceva asemănător pedometrelor). Când se va fi terminat campania, nici nu își vor fi dat seama cum au început să îndrăgească mai mult pedalatul. Hmm, cauza ar putea fi aleasă de participanți, în felul acesta ei chiar muncesc pentru ceva de care le pasă.

    Ideea de a avea rastele la facultate sau licee mi se pare foarte bună, eu aș zice că o cameră de supraveghere ar fi îndeajuns pentru a asigura securitatea acestora, dar mi-s novice în treburile astea, nu știu dacă spun bine.

    Niște infografice făcute fain, care să arate cât de repede te poți deplasa pe bicicletă, în comparație cu alte mijloace de transport cred, din nou, că ar ajuta în campania aceasta de promovare; dacă ar arăta și câți bani economisești într-o lună, trei luni, șase luni, un an etc., poate i-ar motiva pe unii. Poate s-ar putea face un plugin care sa-ti arate cat de repede ajungi din locul A in locul B pe bicicleta (gen cum e cu google maps si poti afla cat faci pe jos, de exemplu).

    În București am înțeles că-i o campanie tare faină (în orașul meu nu a apărut), realizată de Raiffeisen, în care poți să iei de la facultate o bicicletă doar pe baza buletinului, iar când te întorci și readuci bicicleta, îți primești cartea de identitate. Din nou, așa da pentru biciclete.

    Mi se pare o idee bună de a face niște centre de închirieri (dacă ar fi tot ca în campania menționată, închiriere doar pe baza buletinului sau ceva asemănător, și mai bine, mai prietenoase cu studenții… dacă nu, închiriere la prețuri mai studențești, vreau să zic accesibile), cât mai multe, răspândite peste tot, aproape la fiecare colț de stradă, dar să nu fie necesar să duci bicicleta neapărat de unde ai luat-o, ci la un alt centru, în felul acesta ar fi cu mult mai accesibile.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    M.
    10/09/2013 at 13:49

    Ah, și treasure hunting pe biciclete (sau alte joculețe) mi s-ar părea demențial!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Bogdan Tecsoiu
    10/09/2013 at 13:51

    O alta idee, pe care am uitat sa o mentionez mai sus.
    Am observat ca multi tineri sunt atrasi de bicicletele personalizate, speciale, care ies in evidenta(eu sunt unul dintre ei). Daca ar exista mai multe ateliere de vopsit, reconditionat biciclete (ex: bitacolor) am vedea ceva mai multi tineri cumparandu-si o bicicleta

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    marc.qene
    10/09/2013 at 13:51

    Nu cred ca trebuie sa ii convingem, trebuie doar sa aratam. Alegerea e a lor.

    Din acest motiv, eu scriu pe blog. Mic, putin si posibil prost.

    Sunt cateva frici, de ploaie, de trafic, de hoti, de efort pe care trebuie sa le depaseasca. Si pot fi depasite, dar in timp.(am avut nevoie de timp sa ma conving) In plus, avem cateva mentalitati care sunt in defavoarea ciclismului in oras.

    Prima, alegerea unei biciclete cool in defavoarea uneia practice. De aici, apar multe probleme. Bicicleta cool e mai scumpa, si atrage mai multi hoti, pentru ca se vand mai repede. Si e mai incomoda.(locul rucsacului nu e in spate)

    Frica de trafic, nejustificata. Deoarece nu inteleg traficul, nu stiu care situatii sunt mai periculoase. Si cum trebuiesc evitate. Niste filme educative, in diferite zone chiar din Bucuresti, ar fi utile.

    In Bucuresti(/alt oras), pentru ca avem tentatia sa zicem ca afara e altfel si ca la noi e nu-stiu-cum.

    Contra hotilor, perechea bicicleta ieftina, antifurt scump. Iar pentru ploaie, o pelerina.

    Ultima si poate cea mai dureroasa. Multi tineri locuiesc la bloc, cu parintii, si nu au loc. Iar daca totusi fac loc, nu incape bicicleta in lift. Sau se strica liftul.

    Posibila solutie: garaje pentru biciclete, intre blocuri.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    dorin
    10/09/2013 at 14:07

    tinand cont ca tinerii din ziua de azi au si ei formatorii lor de opinii, as incerca sa ii atrag pe acestia. probabil lor le-as da niste biciclete gratis.

    as promova bicicleta ca un mijloc alternativ si foarte la moda de transport; nu stiu daca i-ar atinge faptul ca nu e poluanta, dar sigur le-ar pasa de faptul ca nu consuma combustibil – ci calorii.

    probabil as lua in calcul realizarea unei aplicatii care sa ii urmareasca prin gps si sa ii ajute sa se gaseasca mai usor prin oras. aplicatia poate avea si chat si statistici cu cati kilometri ai parcurs, calorii arse, etc.

    pentru mentenanta le-as face un discount la un service specializat astfel incat sa nu umble cu defectiuni care le-ar putea pune viata in pericol. daca nu ar fi un cost prea mare, le-as da o revizie gratuita la 1000 de kilometri sau cat decid cei de la service ca ar fi util.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    utopianangel
    10/09/2013 at 14:09

    Din pacate in Romania in care traim e mai “cool” sa ajungi cu masina la liceu decat cu bicleta. Asa ca pentru ai face pe tineri sa “adopte” bicicleta in drumul lor spre scoala/facultate as lua legatura cu ONG-uri specializate si as merge in scoli/licee pentru a le prezenta direct avantajele mersului cu bicicleta. Apoi as organiza in weekenduri “probe practice” la care ei sa participe. Plimbari prin parc si pe sosea indrumati de specialisti dar si teorie. As apela la Eduard Novak sa participe la aceste intalniri. De asemenea le-as prezenta avantajele oferite de mersul cu bicicleta, miscare zilnica plus reducerea timpului pierdut in trafic.
    Ah, si inca un lucru, daca as avea putere financiar as monta in preajma liceelor si a facultatilor ceva de genul acesta(le-am vazut/folosit in Viena si mi se pare extraordinare): http://greentraveltogreenplaces.files.wordpress.com/2012/10/p8280108.jpg

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Tranda Alex
    10/09/2013 at 14:22

    o campanie pro-da-i-la-pedale atat video cat si live prezentata de artistii lor preferati

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    rares patru
    10/09/2013 at 14:26

    pai simplu si dragut.

    Asemenea autocarelor galebene cu care suntem obisnuiti in toate filmele americane, o echipa de doi-trei voluntari (sau poate chiar si serviciu platit) sa mearga in fiecare dimineata sa adune copii intr-un grup organizat, pe un traseu bine stabilit.

    Cu stegulete, sonerii, echipare adecvata si mai ales fara graba. La noduri mai dificile, treceri de pietoni, intersectii, etc, voluntarii trebuie asigure semnalizarea corecta a trecerii elevilor pe bicicleta.
    In felul acesta, fiecare elev-student pleaca la timp spre scoala si are un mediu protector suplimentar. La fel si la intoarcere.

    In plus, se genereaza critical-mass-uri zilnice. Se pot implica si autoritatile in imbunatatirea semnalizarii si constientizarii in trafic.
    PS: nu tre sa fie nimeni obligat.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Catalina Azamfirei
    10/09/2013 at 14:27

    Salut

    Am gasit filmul acesta: http://www.youtube.com/watch?v=MJ17szvj1gk si mi-a placut ideea de a pregati traseul si evidentia zonele cu potential risc.

    La nivel de licee as face concursuri pe stilul gamification intre biciclistii din diferite clase: frecventa cea mai mare de utilizare a bicicletei in drum spre scoala, cel mai mare numar de km parcusi, ciclistul cu cel mai putine evenimente rutiere, ciclistul cu masa musculara cea mai bine formata in urma cicling; premii de la badguri, stickere la countere, go pro samd.
    Mi-as dori sa fie creata o platforma online pentru iubitorii de biciclit pe care sa se intample atat recomandarea traseelor cat si gamification.
    Multumesc,

    Catalina

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Suciu Raluca
    10/09/2013 at 14:31

    Liceenii ar putea fi stimulati sa mearga pe bicicleta prin intearmediul scolii. Fiecare liceu sa aiba cel putin 2 luni pe an (sau cat doresc) varianta de a veni la scoala pe bicicleta…..pentru promovarea institutiei (corelat cu alte insemne ) ….si profii (alte luni).Pentru ca scolile lupta sa aiba reclama buna…..ar putea fi premiate cele mai interesante metode a a promova liceul pe bici….

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Demir
    10/09/2013 at 14:33

    – discount prima bicicleta pentru elevi/studenti -> montare chip de identificare sigilat -> inscriere in baza de date a institutiei -> montare porti de citire a datelor -> acumularea de puncte care sa fie folosite mai apoi pentru diverse activitati :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Claudiu
    10/09/2013 at 14:51

    Cursurile de biciclit sunt foarte bune. Am invatat 3 persoane sa mearga pe bicicleta, iar dupa 2 ani se vad si rezultatele. Colegii vin cu bicicleta la birou si au schimbat scopul bicicletei din ‘vehicul de plimbare in parc’ in ‘vehicul de transport si utilitar’.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Cristina
    10/09/2013 at 15:05

    Nu este o idee proprie, insa mi se pare ca este una care functioneaza.
    In barcelona au un sistem prin care iti faci abonament pe un an, in oras sunt amplasate mai multe rastele cu biciclete, omul se duce, ia o bicicleta se deplaseaza pe distantza x, o parcheaza si isi vede de treaba…sa zicem ca de acolo pleaca cu masina si se opreste in punctul Y de acolo vrea sa ia bicicleta, se duce la primul rastel din zona isi activeaza abonamentul si ia o alta bicicleta si tot asa.
    Eu cand am fost si am vazut asta, am fost tentata sa merg, insa acest sistem nu era pentru turisti, ci doar pentru localnici. Ma gandesc ca daca primaria ar investi intr-un sistem similar…lumea ar fi tentata, asa cum este tentata sa mearga la centrele de inchirieri din Herastrau sau Kiseleff.

    Ar putea sa investeasca in acestea si sa le extinda la sistemul mentionat. Sincera sa fiu decat sa dau 50 ron la RATB unde ma inghesui cu lumea, as prefera sa dau 50 ron pe luna pentru asta si sa am mijloc de transport la orice ora din zi si din noapte.
    Plus ca solutioneaza si multe din problemele mentionate, furt, spatiu pentru bicicleta in casa, bani pentru o bicicleta nou etc

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Vlad Marinescu
    10/09/2013 at 15:08

    Proiect facut in colaborare cu primariile care sa primeasca anumite beneficii (financiare sau nu) pentru ca pun la dispozitia angajatilor biciclisti dusuri si vestiare si parcare pt biciclete. Sa nu uitam ca clima noastra este foarte diferita de tarile care au cultura bicicletei foarte dezvoltata, dar cred cu tarie ca ar fi multi corporatisti care ar alege bicicleta daca ar putea ca odata ajunsi la serviciu sa se poata spala si schimba in hainele office.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Cătălina Vărzaru
    10/09/2013 at 15:13

    Pentru studenți.
    În anul întâi, studenții au în curiculum ore de sport care adesea au tot felul de disfuncționalități predictibile (n-am echipament adecvat, n-am dormit azi-noapte, nu am chef, etc). În cursul unora din acestea se pot organiza ture cu bicicleta prin oraș. Susținute de diferite ONG-uri, care pot pune la dispoziție biciletele, aceste tururi ar fi în beneficiul studenților proaspăt veniți în orașul universitar. Organizate pe grupele din facultate și conduse de studenți-voluntari din orașul respectiv, ar genera un moment de socializare și ar da frâu liber spiritului de echipa. Nou-veniții ar învăța lucruri utile, cât și descoperi locuri atractive (muzee, parcuri, etc…). Există un precedent asemănator: în facultatea de arhitectură UAUIM, la începutul primului an se organizează un “treasure hunt” prin facultate menit să-i învete pe “boboci” întreaga clădire cu multitudinea ei de ateliere și săli.
    Picanterie: Să dai, din cand în cand, câte un tricou pentru fiecare student care participă.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Surdu Radu Marian
    10/09/2013 at 15:20

    Nu stiu ce as face in momentul de fata,dar merg zilnic cu bicla in Bucuresti si mereu am aceleasi probleme…needucatii soferi din trafic! Poate ar trebui sa se faca o campanie a Politiei Romane prin care noi biciclistii sa fim respectati si considerati participanti la trafic ci nu unii care il incurcam! Si daca ar exista acest respect,poate ca multi tineri carora acum pur si simplu le este frica de mersul pe bicla in acest haos din Buc,nu ar fii atat de retinuti in mersul pe bicla zilnic! toate cele bune!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Andra B
    10/09/2013 at 15:55

    Folosesc bicicleta ca mijloc de transport acasa-job de aproximativ 4 luni. O folosesc ca bilet de calatorie catre orice alta destinatie imi propun. Din punctul meu de vedere lucrurile stau destul de simplu:
    Din pacate in tara asta lucrurile merg cumva invers fata de cum ar trebui. In primul rand trebuie sa te faci vazut ca cei responsabili cu partea administrativa sa ia atitudine. Avem atatea exemple care confirma asta.
    Asadar, oricat de multe avantaje reale ale deplasatului cu bicicleta as lista, puterea exemplului ramane cel mai solid argument. Iar modul cel mai la indemana pentru a-i “corupe” si pe ceilalti consta in atitudinea ta fata de bicicleta. Da-i viata si arata asta si celorlalti! Am putea incepe cu un simplu “Incearca si tu!”. Deci? :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Andrei Ilie
    10/09/2013 at 16:11

    Incurajarea corporatiilor, ca la randul lor sa incurajeze angajatii prin campanii interne, si eventuale beneficii/tombole etc.
    Se pot amenaja mici vestiare si/sau rasteluir de biciclete in curtile firmelor fara costuri prea mari. Eventual cei care au deja instalatiile necesare, un dus. La randul lor, corporatile pot sa zica public ca au facut un nou pas spre a deveni mai verzi. Ar fi un lucru deosebit pentru cei constienti de imaginea si importanta brandului.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Florin Ghinda
    10/09/2013 at 16:45

    1. As face parteneriate cu cateva cluburi / concerte pentru vouchere / sistem de puncte cadou pentru fiecare zi in care elevul/angajatul/antreprenorul este “surprins” cu bicicleta. Si apoi as face “razie” prin scoli si prin cateva zone ale orasului.

    Te-am prins cu bicicleta – te-am premiat cu vouchere/puncte bonus. in plus se poate extinde parteneriatul la magazine de profil, de exemplu Decathlon.

    2. As face in asa fel incat cel prins cu bicicleta (ea sau el) sa poata sa faca cadou partenerei/partenerului.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Bogdan
    10/09/2013 at 16:50

    Salut, Ariel! O sa incep prin a spune ca indeplinesc “conditia” pusa de tine in articol, anume aceea de a iubi pedalatul. Prima mea bicicleta, cea pe care am invatat sa merg, dupa ce a stat la loc de cinste cativa ani, a fost daruita unui copil pentru a invata si a descoperi mersul pe bicicleta, cu toate frumusetea sa.
    Problema utilizarii bicicletei ca vehicul principal, mai ales in randul tinerilor, este o problema de atitudine. Inca de la varste fragede, copiii deprind comoditatea, sedentarismul si, mai grav, o admiratie exagerata pentru opulenta. Opulenta in sensul aprecierii mai mult decat este cazul a masinilor luxoase, asociate in mod eronat, dar automat, cu un statut social superior. Asadar, problema incepe din mentalitatea care se formeaza, dupa cum spuneam, inca din copilarie. Un prim pas spre a-i convinge pe tineri sa aleaga bicicleta este, cred eu, introducerea in scoala a unor ore care sa ii indrepte spre aceasta directie. Nu vorbesc aici despre o disciplina anume. Dar, ocazional, de cateva ori pe an, la orele de dirigentie, educatie/cultura civica, istorie (de ce nu, o ora pe an despre istoria bicicletei nu ar strica, nu?) s-ar putea discuta despre efectele benefice ale pedalatului. Tot in mediul scolar, s-ar putea introduce la orele de educatie fizica o proba sportiva cu biciclete. Prin astfel de ore, poate s- ar schimba conceptia din mentalul colectiv ca bicicleta e “cenusareasa” vehiculelor de oras.
    Insa dupa clasa a opta, deja elevii incep sa se maturizeze si sa faca alegeri. Dupa ce au luat contactul cu bicicleta in mediul scolar, urmeaza acum sa fie motivati sa o foloseasca. Aici deja nu mai depinde de scoala, ci depinde de societate ca tot unitar. Cred ca ar fi util ca elevii si studentii care aleg bicicleta ca mijloc de transport ar fi motivati de diverse reduceri (la cinema, de exemplu, sau la echipament, care este destul de costisitor, la magazine de imbracaminte etc.). Printr-o astfel de masura, sunt convins ca multi tineri ar fi mai interesati de posibilitatea folosirii bicicletei.
    Concomitent, consider ca ar trebui implicata si mass-media in popularizarea mersului pe bicicleta. Modelele oferite in prezent la televizor…sa zicem doar ca nu ar sustine prea mult aceasta cauza. Ar trebui sa vedem oameni care folosesc bicleta, oameni realizati profesional care merg cu bicleta la job din convingere, in ciuda faptului ca si-ar permite masini performante. In acest mod, tinerii ar vedea ca bicicleta nu se adreseaza unei categorii defavorizate social, cu posibilitati financiare precare, ci se adreseaza tuturor.
    In incheiere, voi spune ca prin educatie, prin atitudine si prin exemplu personal va creste utilizarea bicicletei in randurile tinerilor (a, si daca se mai scumpesc mult combustibilii… Am putea lasa popularizarea bicicletei in mainile companiilor petroliere, ca si-asa mai eu un pic si un plin ajunge cat salariul minim pe economie :)) )

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    CONCURS! Vă dăm 4 biciclete! Nu pentru voi, ci pentru prietenii voştri. | Portocala Mecanică
    10/09/2013 at 17:11

    […] Bicicleta Roşie se mai întâmplă la Ariel şi Cristian […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Crina
    10/09/2013 at 17:29

    M-as folosi de endorseri pentru a obtine ceea ce a lasat Edward Bernays pentru americani: un stil de viata. Nu as inregistra rezultate peste noapte, insa daca reusesc sa conving modelele (din diverse domenii) in care cred tinerii si prin acestia sa ajung la ei si sa le ofer o gama diversificata de petrecere a timpului liber, s-ar alatura cu siguranta cauzei. Cu filosofia asta as pleca la drum daca mi-as pregati strategia de comunicare.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Victor
    10/09/2013 at 17:30

    Ar trebui vorbit cu profesorii, cei care pot, să vină la şcoală pe bicilete să zicem…3 zile(sau de ce nu, o săptămână), iar campania, care se va adresa elevilor va fii ceva de genul:
    Dacă eu(profesorul) pot, poţi şi tu(elevul).
    Parentezele nu vor face parte din slogan.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Victor
    10/09/2013 at 17:32

    Aceeaşi chestie se poate face şi la serviciu, cu şefii, directorii…..

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Cami
    10/09/2013 at 17:53

    1. As construi si as promova adaposturi pentru biciclete – sa aiba unde sa le depoziteze. Pentru mine o mare problema e ca nu am loc in casa pentru bicicleta. As avea nevoie de parcare in fata blocului, dar si de un adapost de iarna.

    2. As face campanii de promovare pentru bicicletele ieftine de trekking. Pretul bicicletelor cool poate sa fie un obstacol pentru achizitionarea lor. MTB-urile si bicicletele scumpe sunt necesare pentru categorii specializate de utilizatori. Insa, pentru o plimbare prin oras sau pentru mersul la scoala, bicicleta de trekking ieftina ar fi foarte buna.

    3. As promova libertatea in miscare pe care ti-o aduce bicicleta. Liceenii si studentii nu au deloc sau au mai putin acces la masina si, chiar cand au masina, costul benzinei poate sa fie destul de mare pentru ei. Bicicleta este solutia ieftina pentru a te deplasa oriunde, oricand.

    4. As face o campanie intreaga pe tema cosului de la bicicleta. E uimitor cat iti poate usura viata.

    5. As promova fotografiile, articolele, informatiile despre cultura mersului pe bicicleta din Olanda sau Danemarca. Mersul pe bicicleta e cool in toate tinutele, pe orice vreme, in orice loc.

    6. As incuraja plimbarile cu bicicleta in saptamana altfel, la scoala. Apoi, celor care au organizat astfel de plimbari, le-as da nota 10 la sport.

    7. As posta multe fotografii de genul Bicicleta chic sau Burn fat, not gas pe site-urile de socializare pentru adolescenti. In acest fel, utilizatorii site-urilor ar invata ca bicicleta e cool si ar avea argumentele pregatite in favoarea mersului pe bicicleta.

    8. As infiinta un club al biciclistilor adolescenti care sa organizeze ture cu bicicleta pentru liceeni si studenti.

    9. Si, mai ales, as incerca sa ajung la parinti, sa ii conving ca e sigur sa isi lase copiii sa mearga cu bicicleta. Asta, insa, nu stiu cum as face-o intr-un oras ca Bucurestiul.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Keren Rosner
    10/09/2013 at 18:01

    Incearaca ca mergi in licee si sa te interesezi cine sunt elevii cei mai populari. cei care dau tonul in moda, comportamnte , etc. Daca ii vei convinge prin implicarea lor in diverse activitati legate de ciclism/biciclete ei vor aduce adepti fara prea mare efort. De asemenea daca vei initia o asociatie/fratie /etc. care sa convina ca o zi pe saptamana sa circule doar cu biciclete cei implicati vor trai sentimentul apartenentei la un grup , in special daca vor purta un semn distinct .

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Catalin C
    10/09/2013 at 18:22

    Salut,

    Eu as lua un politist pasionat de pedalat si l-as pune sa mearga pe bicicleta prin Bucuresti. Eventual cu GoPro-ul pe casca. Sa filmeze toate chestia, sa vorbeasca despre ce inseamna sa pedalezi prin capitala etc.
    La cati politisti sunt, nu cred ca nu e vreunul care sa nu aiba si bicicleta. Mai ales daca e de la rutiera si lucreaza pe motor. Daca e facut cum trebuie, ar putea deveni chiar viral.
    M-am gandit la politist pentru ca un biciclist in Bucuresti este cam la finalul lantului trofic rutier. Nu are voie nici pe trotuar, nici pe carosabil, sunt injurati, nu li se da prioritate atunci cand e cazul.. Iar un politist pe bicla parca da situatiei o alta perspectiva.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Cristi
    10/09/2013 at 18:27

    Nu stiu daca este realiazabil dar se poate incerca, eu as vorbi cu scolile ca la orele de sport profu sa-i plimbe cu bicicleta. Sau voluntari pentru ca sigur sunt mai cool si toata lumea ar vrea sa scape din ghearele profului si plictiseala orelor. Numai cu asta deja se fac 6 ture cu bicicleta pe saptamana, 3 ture pt fiecare zi in care au sport. Scopul ar fi sa capete incredere ca pot merge pe strada si sa vina si in celelalte zile. Turele sa nu fie chiar seci, sa mai invete si cum se repara o bicicleta, nutritie pt ture lungi, si altele

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Coman Tincuta
    10/09/2013 at 18:48

    ar trebui realizate activitati prin programul “scoala altfel” prin care cei care nu stiu sa mearga pe bicicleta sa fie invatati , apoi sa se organizeze oxcursii de scurta durata cu bicicletele.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Lulutu
    10/09/2013 at 19:12

    Eu am bicicletă, dar am cui să dau una în plus. Presupunând că aş avea cum, pentru elevi şi studenţi aş lega mersul pe bicicletă de orele de sport. N-aş introduce pedalatul ca probă pentru notă, poate doar sprintul, ci aş anula obligativitatea unui număr de ore de sport pe semestru sau aş înlocui o notă cu un 10 din oficiu pentru cei care vin de la mai mult de 3 km de şcoală, cu bicicleta, zilnic (rastelurile din curtea şcolii, în număr cât mai mare, sunt măsuri implicite). Pentru a monitoriza asta, aş folosi cartele cum erau cele RATB de acum câţiva ani, care se compostează de portar, dacă te vede cu bicicleta, pentru şcolile fără sisteme electronice, şi cartelă de validat pentru cele care au. Apoi aş oferi prime profesorilor care vin la scoală pe biciclete în loc de maşina personală sau orice altceva (singurii discriminaţi ar fi cei care locuiesc aproape de şcoală, but you can’t please everyone). Pentru elevii cu probleme de comportament (=nota la purtare), aş oferi unul sau două puncte în plus dacă vin la şcoală pe bicicletă. Obligatoriu, aş introduce cursuri de legislaţie rutieră generală şi particularizată, cu note, de la clasa a 4-a în sus, cu pauză de 1 an între ele (4, 6, 8, 10, 12). Pentru clasele mai mari, programa ar include dezbateri, propuneri de noi reglementări şi, periodic, elevii ar avea ocazia să le prezinte celor responsabili şi, poate, ar fi chiar ascultaţi, for a change.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii: 1 2 3 4

    Comentează