Noi suntem David.

10 august 2013 – Eram deja de trei săptămâni în Ungaria, într-o tabără evreiască la care merg de la vârsta de unsprezece sau doispreze ani, an de an, alături de comunitatea din care fac parte. Acolo, anual, aproximativ două mii de copii evrei din estul europei merg pentru a se dezvolta personal, a învăța despre istoria și tradiția evreiască, dar, cel mai important, pentru a forma ceea ce numim o comunitate.

9 august 2013 – David era în Iași, abia fusese acceptat la facultatea de medicină. Era o seară ca oricare alta, departe de părinții din București, și se plimba pe podul Bucium cu Radana, o prietenă din comunitate. Făceau fotografii și, cum ar zice americanii, “they were spending quality time”.

10 august – Era ora 8 dimineața și mobilul, conectat la wifi-ul din tabără, vibra fără oprire – cineva sau ceva îmi cerea, urgent, atenția.

9 august – În jurul orei 19, David și Radana hotărăsc să coboare sub podul Bucium pentru a căuta puțină aventură și niște cadre mai bune. Sub pod erau câteva vagoane de tren.

10 august – Ca în fiecare dimineața, afară se auzeau entuziasmați aproximativ cinci sute de copii veniți din peste 6 țări, vorbind 8 limbi diferite. Simultan.

Urma rugăciunea de dimineață iar eu eram în întârziere. Dar, în fine, îmi verific telefonul, să văd ce arde. Prima notificare pe care o observ este:

Radana Ste tagged you in a post.

9 august – David a hotărât să urce pe unul dintre vagoane…

10 august – Urmată de multe notificări asemănătoare cu aceasta:

Yardena Vianu, Noa Lupu, Beatrix Monica Spitzer and 23 others have commented on a post you’ve been tagged in.

9 august – … iar când s-a ridicat în picioare a atins un cablu.

10 august – Toate notificările trimiteau spre un singur status publicat pe Facebook. Statusul anunța ceva tragic, ce m-a șocat.

* – *

Am impresia că atât de des și atât de ușor uităm cât de subțire este linia dintre viața și moarte. Atât de des trebuie o tragedie să ne amintească faptul că viața este o frumoasă oportunitate, pe cât de des noi uităm acest detaliu, pierduți în nimicurile zilnice. Este probabil un echilibru pe care nu Dumnezeu, nu Moise, nu Iisus, nicio religie de care să fi auzit, nu Terra, planeta pe care stăm, ci pe care viața, însăși, îl întreține.

Este un echilibru simplu: ei uită, eu le amintesc.

* – *

9 august – David s-a electrocutat și a fost, cumva, aruncat de pe vagon. Căzând, s-a lovit și la cap. Radana a sunat la 112.

10 august – Eram în vârful patului încă. Rugăciunea era cântată de copiii de afară. Mă întrebam dacă ceilalți români din tabără știau despre ce pățise David. Știam că niciunul dintre ceilalți români nu au acces la wifi din cameră, așa că m-am îmbrăcat rapid și m-am dus spre locul de rugăciune, în încercarea de a-i anunța.

9 august – David a ajuns la spitalul din Iași unde doctorii anunță faptul că starea pacientului este “foarte gravă” – arsuri de gradul II și III pe 60% din suprafața corpului. A urmat transferul, cu un avion SMURD, la București în următoarele zeci de minute.

10 august – Lacrimi. Erau peste tot lacrimi, deși era puțin după ora 8 dimineața. Nu toată lumea plângea, dar o parte destul de mare din grupul de români. Chiar și bărbați. Știam, deci, că aflasem vestea cu întârziere.

* – *

Și povestea s-ar fi putut termina aici, în lacrimi.

Șanse de supraviețuire aproape nule. Așa declarau medicii.

Presa din România era singura sursă de informare acolo, în Ungaria. Știri tot mai noi anunțau că arsurile erau de fapt pe 80% din suprafața corpului.

Dar spre deosebire de alte povești, povestea lui David Finți abia aici începe.

Deși David este un român, simplu, de doar 19 ani, fără părinți vedete, a fost tratat ca un super-om.

Comunitatea din care face parte de când îl știu – și anume comunitatea evreilor din București, involuntar și a României – s-a activat instant la aflarea veștii. Mobilizarea a fost incredibil de rapidă și de o amploare greu de imaginat.

În primele 24 de ore de la incident trista veste făcuse, pur și simplu, înconjurul lumii. Și nu, nu doar pe Facebook, ci prin oameni cu putere, reprezentanți, influenți.

Reprezentanți ai Sochnut-ului (cea mai mare asociație evreiască din lume, responsabilă cu imigrarea evreilor din afara Israelului în Israel în ultimii 80 de ani), ai JDC-ului (“Jewish Joint Distribution Committee” – cea mai mare asociație umanitară evreiască), ai FCER (Federația Comunităților Evreiești din România), ai JCC-ului (“Jewish Community Center” – centrul comunitar local), ai spitalului Floreasca din Capitală și al spitalului Hadassah din Ierusalim au fost “conectați” pentru a lua cea mai bună decizie în legătură cu situația lui David.

Luni, a treia zi după incident, se ia o hotărâre: David trebuie să facă aliyah (procesul de imigrare al evreilor în Israel, obținere de cetățenie etc.) pentru a putea fi transportat în Israel, unde spitalul Hadassah ar fi mult mai bine pregătit decât spitalul Floreasca din punct de vedere tehnologic.

Dar pentru a face aliyah trebuie să fii evreu. Iar David, pentru noi, în comunitate, este evreu. Pentru statul Israel, însă, nu este evreu până nu demonstrează acest lucru.

S-a început căutarea unor acte ce ar putea dovedi faptul că David vine dintr-o familie cu rădăcini evreiești. Orice act, cu orice sămânță evreiască, ar fi fost un plus.

În noaptea aceea Erwin și Dalia, doi dintre oamenii ce au educat mai multe generații din comunitate în ultimii ani, s-au dus în cimitirul sefard (nume dat majorității comunităților evreiești din țările mediteraneene) din București pentru a dovedi rădăcinile lui David printr-un mormânt de-al unui unchi de-al tatălui său. Pe baza acestui mormânt s-a obținut, după alte 24 de ore, o aprobare de principiu pentru a face aliyah.

După această aprobare s-a putut obține o viză din partea consulatului israelian. Dar toate acestea nu erau de ajuns. Familia lui David n-ar fi putut face față cheltuielilor de spitalizare în Israel – era vorba de sute de mii de dolari.

Dar ca cetățean israelian, aceste costuri ar fi fost suportate – însă David nu era încă un cetățean israelian. Trebuia întâi să ajungă în Israel.

Spitalul nu dorea ca pacientul să ajungă la ei până ce nu aveau siguranța că o casă de asigurări de sănătate ar fi acoperit costurile.

Casa de asigurări nu voia să ia nicio decizie până ce pacientul nu ajungea în Israel.

Astfel că s-a creat un precedent – în sensul că ministerul de interne și ministerul de absorbție au făcut o derogare de la lege – și anume au emis un cod numeric personal către ministerul sănătății care, la rândul ei, a putut face un avans spitalului Hadassah pentru a acoperit cheltuielile pentru David. Avansul a fost de 500 de mii de Shekeli – aproximativ 141 mii de dolari.

Doar atunci spitalul Hadassah și-a dat avizul pentru a-l transporta pe David.

Marți dupămasă, la a 4-a zi după incident, starea lui David era în continuare critică, dar ambulanța aeriană era deja contactată iar banii pentru transport – 20 de mii de euro – erau deja pregătiți. Federația Comunităților Evreiești din România, JDC-ul și departamentul de asistență al federației au achitat călătoria cu avionul.

Miercuri dimineată ambulanța aeriană era în București. Un echipaj SMURD l-a transportat pe David la aeroport, alături de părinții lui, și acela a fost zborul care, cel mai probabil, i-a salvat viața lui David.

Azi David este cetățean israelian cu acte în regulă. Și nu-i o treabă simplă să faci aliyah. Părinții lui sunt încă în Israel, alături de el. Au mesele și cazarea, momentan, asigurate.

În tot acest timp sute de persoane au donat bani pentru a-l salva pe David, deși, repet, este un om simplu, de 19 ani, nicidecum un super-om.

Mai multe firme din România, inclusiv Bank Leumi (bancă evreiască fondată în Londra în anul 1902), au donat cazului lui David. S-au strâns peste 15 mii lei în contul special deschis de comunitate pentru el, dar și alte mii în contul direct al părinților lui.

Azi omul simplu, David, este super-David. La o lună după accident este scos din comă și comunică, în șoaptă. Își amintește toată isprava. Își revine și fizic.

Procesul de revenire o să dureze. Ani. Ani în care el va sta acolo, în Israel, cel mai probabil.

Dar povestea lui David Finți nu este pur și simplu povestea lui David Finți, ci este povestea unei simple comunităti, care din întâmplare este o comunitate evreiască, mică, locală, plasată în timp și spațiu în Bucureștiul secolului douăzeci și unu.

De-a lungul anilor evreii au fost discriminați și acuzați de faptul că conduc lumea.

Da, David a avut o șansă la viață! Șansă pe care extrem de mulți oameni nu o au. Dar asta este puterea unei comunități din care el a ales să facă parte.

Asta este povestea celor trei mușchetari ai lui Alexandre Dumas.

Asta este “Toți pentru unul, și unul pentru toți!”.

Asta este ceea ce a ținut evreii împreună în mii de ani de istorie – comunitatea.

Există multe comunități în jurul lumii – formale sau informale. Toate, dar absolut toate, au o putere pe care cei neimplicați într-o viață comunitară n-o pot înțelege.

Facem pași mari și rapizi spre metropole. Facem pași mari spre zone tot mai aglomerate, cu populații tot mai mari. Orașul Mumbai are atâția locuitori cât are toată România.

Dar cu cât suntem mai mulți, cu atât, într-un mod ironic, reușim să fim mai dezbinați.

Eu, în ultima lună din viața mea, am fost David.

Eu și toată comunitatea din care fac parte. Noi am fost David.

Probabil în viitor David o să fie altcineva. O să ajute la rândul lui un om din comunitate. Asta-i frumusețea comunității. O frumusețe greu de explicat în termeni politici, care-i controlată de un echilibru firesc.

În istoria omenirii comunitățile au fost cele care au rezistat necazurilor, naturii, războaielor. Acum și-n viitor tot comunitățile vor fi cele ce vor sta-n frunte.

Cu toții, inevitabil, facem parte dintr-o comunitate: comunitatea blocului nostru, comunitatea cartierului nostru, comunitatea orașului, a națiunii din care facem parte, a planetei…

Care este comunitatea ta cu adevărat?

---

Te-ar putea interesa și textul: “Noi, supraviețuitorii…”

---

Deși n-am scris acest articol ca să strâng bani pentru cazul lui David, poate n-ar strica sa spun că personajul principal din textul de mai sus va mai sta o vreme în spital și familia lui va mai sta o vreme în Israel, astfel că orice formă de donație este mai mult decât apreciată.

Detaliile pentru donații sunt aici.

Mulțumesc.

---