Peste mări și țări

După trei zile singur în Gibraltar

După trei zile singur în Gibraltar

Nu e ca și cum nu știam, dar în ultima lună mi s-a tot reconfirmat: scrisul este una dintre cele mai faine și puternice unelte pe care le dețin și folosesc cu spor. Scrisul, la modul general, nu aici pe blog…

Acum vreo lună și jumătate găseam pe YouTube, întâmplător, un video despre Gibraltar. Mi-a plăcut la nebunie, așa că mi-am zis: “Trebuie să vizitez Gibraltarul!” … și apoi mi-am notat asta, fix așa, într-un mare “board” pe care-l am în Trello, eu pentru mine: “Visit Gibraltar!”

Ceva zeci de zile mai târziu îmi cumpăram biletele spre Gibraltar, mergeam singur, cu scopul de a vizita locul acela, dar și cu “alte scopuri adiacente”. Momentul revelator a fost atunci când am scrollat prin boardurile mele de pe Trello și am văzut că mi-am notat să vizitez Gibraltarul. Uitasem că făcusem asta. Uitasem că-mi notasem că vreau să fac asta.

Deși accesam zilnic acel board cu notițe, efectiv nu i-am dat atenție “activ”.

Ideea este că mulți oameni au tendința de a ține “în cap” totul. De la planuri de viitor, până la gânduri actuale, todo-listuri mici, habar n-am, de toate!

Dar capul nostru are o memorie “Activă” limitată. Da, cea pasivă, e acolo, e vastă, e probabil chiar infinită … subconștient îi mai zice. Dar dacă ții lucrurile “acolo”, înseamnă că te bazezi pe faptul că la modul “activ” și “conștient” vei “scoate” “notițele” din cap și le vei da viață. Da, știu, am folosit multe ghilimele, dar toate au sensul lor.

Ei bine, de-a lungul anilor pe mine m-a frustrat teribil faptul că puteam să-mi imaginez în cap multe, puteam să-mi doresc multe, puteam să plănuiesc multe, dar făcutul nu prea avea loc. Spune-i “lipsă de productivitate”, spune-i cum vrei, eu știu doar că era frustrant.

De când îmi scriu decizii concrete, todo-listuri, dorințe exacte… lucrurile se mișcă fulgerător de repede.

Toate astea “îmbinate” cu ideea că o mare parte din viață am fost indecis. Și se pare că asta nu-i neapărat problema mea, personală… *uite aici un video fain despre asta* Trăim în vremuri în care se pare că-i firesc să fii indecis, să visezi mult, să știi că poți face orice, dar să nu decizi odată ce căcat vrei să faci.

Generațiile anterioare nouă aveau frica opusă. Le era frică “de rău”. Era “greu”. Bunica era speriată după război. Străbunica trecuse prin toate dramele de după război, de dinainte de alt război, de comunism și altele. Părinții puteau doar să viseze la “liberatatea” post-comunism. Eu, însă … noi … noi aveam prea multe oportunități, prea puține griji, iar asta ne dă anxietate. Ăsta-i adevărul. Ne doare binele, cumva ironic.

Soluția aici, din câte am învățat singur în ultima perioadă, e să decizi spre ce vrei să tinzi. Atât de simplu. E bine să știi că poți tinde spre orice … că poți face ORICE… dar dacă nu alegi odată, nu vei tinde spre nimic.

Tinde spre ceva, scrie-ți spre ce tinzi, apoi observă schimbările din viața ta. În fine, nu trebuia să fie o postare de dezvoltare personală asta… Ci despre ce simt după trei zile singur în Gibraltar.

Am ajuns în Gibraltar ca să explorez un loc atipic și ca să văd cu ochii mei maimuțe sălbatice. În prima zi n-am găsit maimuțe și m-am simțit și singur. Era duminică, era pustiu, mă simțeam foarte ciudat.

După trei zile singur în Gibraltar

Dar îmi propusesem ca-n a doua zi să încep în forță, să ies în oraș la o omletă, să văd localnicii cum se salută pe stradă (doamne, toți se știu cu toți, toți se pupă cu toți, e ca la noi la sate, dar mai mare și mai frumos – e ca-n filme.), să caut niște inspirație.

Omleta a fost un succes, căci pe străzi am auzit întâmplător română și nu m-am putut abține să nu mă bag în seamă.

Așa am ajuns să descopăr maimuțele Gibraltarului cu un grup de români pe care-i vedeam pentru prima dată. Fast-forward, grupul îmi spune că ei sunt cu două mașini și se duc în Spania, Cadiz, dacă vreau să merg cu ei au un loc liber în mașină.

După trei zile singur în Gibraltar

Haha, dar eu am venit pentru Gibraltar …nu?

Am acționat spontan ca niciodată și așa am ajuns să am o zi plină în afara Gibraltarului: am vizitat Tarifa și Cadiz, două locuri superbe.

În Cadiz știam un localnic, un prieten care a locuit prin România vreo 6-7 luni nu de mult. “Mă primești diseară la tine?”, i-am zis la telefon. Bam-bam, uite așa am ajuns să mă plimb aiurea prin lume cu necunoscuți, fără să știu ce fac “mâine”. Uite-l pe Gonzalez:

După trei zile singur în Gibraltar

Și uite marele grup cu care mi-am băut cafeaua în centrul Cadizului dimineața ce-a urmat:

După trei zile singur în Gibraltar

A doua zi trebuia să mă întorc la camera mea de hotel din Gibraltar, unde aveam o parte din bagaj abandonat.

Cum am ajuns? S-au aliniat planetele și am găsit o spanioloaică care nu știa boabă de engleză și care locuia chiar la granița cu Gibraltarul. Blablacar, 12 euro plătiți online și aproape două ore într-un SUV cu această tânără mamă a doi copii. Ea este Laura:

După trei zile singur în Gibraltar

Da, nu-mi propusesem să vizitez părți din Spania în expediția asta. Nu-mi propusesem să mă împrietenesc cu o gașcă de români spontan, sau să-l vizitez pe Gonzalez în orașul lui natal. Îmi propusesem doar să filmez o treabă nebună care să aibă de-a face cu călătoritul. Și cred că a ieșit o treabă mai nebună decât îmi puteam imagina.

Seara am ajuns înapoi în Gibraltar și am simțit cea mai mare pace sufletească posibilă. Am rătăcit aiurea pe străduțe și am tras niște concluzii pentru mine.

A doua zi dimineața am alergat prin ploaie și am ajuns în aeroportul din Gibraltar ud tot. A fost o adevărată aventură ce-a urmat până am ajuns în Londra, “acasă”, vreo 5-6 ore mai târziu.

Acum sunt la sor-mea la pub, sorb o cafea, scriu textul ăsta și imediat plec spre aeroport. Diseară ajung înapoi în București și nu știu la ce sentimente să mă aștept. Pe de-o parte simt că vreau “acasă”, pe de-o parte că nu vreau. Pe de-o parte că o să-mi fie dor de Londră, pe de-o parte că nu. Pe de-o parte că am chef să stau la mine în apartament, în Iancului, în confortul și liniștea mea, pe de-o parte că nu. Dar… totu-i o decizie. Nu? Am niște planuri concrete pentru săptămânile ce urmează și am treabă prin București.

Să vedem cu cine-mi petrec Crăciunul și Revelionul, că cu familia, se pare, n-o să am cum (și treaba asta nu s-a mai întâmplat). :)

Iar ăsta-s eu:

După trei zile singur în Gibraltar

Poza-i făcută de “noul meu prieten” Sorin, care considera că eu-s singurul care n-are poze, așa că mi-a făcut el niște poze și mi le-a trimis… Până să văd poza nici nu mi-am dat seama că așa de fericit eram acolo, “singur”. Merci, Sorin, merci gașcă, merci Laura, Gonzalez și tăți ăia de au împărțit cu mine din timpul lor în perioada asta, fie prin Londra, fie pe drumuri, peste tot… Câți oameni …

PS: Am scos și două teasere video cu expediția asta, așa, rapid… Dar o să am și varianța de “video full” curând. :) Uite:


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

Comentează

Vezi alte comentarii:

Comentează