Recicleta este un proiect al asociaţiei ViitorPlus pe care l-am observat şi admirat de ceva timp. Săptămâna trecută am fost invitat să mă dau şi eu cu Recicleta – dar nu aşa, pur şi simplu, la plimbare… Ci m-am…
Interesant
Tipa asta este excepţională. M-am îndrăgostit de ea pentru că are nişte public speaking abilities excepţionale. Oamenii care ştiu să ţină prezentări sunt geniali. Şi, deci, iacă-tă o prezentare care merită:…
În Năvodari se construieşte o bază sportivă cu un teren de handbal, unul de baschet şi unul de volei … plus o pistă de atletism şi o tribună! Şi chiar dacă avem aşa ceva în Bucureşti, are oricine acces…
Electricitatea, apa de la robinet, căldura de la calorifer şi înternetul sunt un privilegiu… Dar noi uităm treaba asta adesea.
Mi se pare uimitor că noi, cei care avem electricitate la discreţie, apă rece şi caldă la robinet oricând, căldură, internet, televizoare, telefoane mobile, microunde şi altele suntem atât de diferiţi de cei ce… nu au niciuna dintre aceste…
Din câte înţeleg urmează să fie difuzat pe HBO din toamnă. Eu abia aştept. :) In septembrie 2009 la cerearea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, INSOMAR efectueaza un sondaj de opinie privind Fenomenul discriminarii in Romania. Atunci cand au…
Hai să vedem cum ar arăta ţara asta dacă n-ar fi a cui este acum, ci a lui Andrei. Sau, cu alte cuvinte, uite raportul CSR al Petromului pe 2010…
Petrom îi firma aia imensă care are chiar şi un “oraş” în cadrul Bucureştiului nostru. Fiind super-mari şi plini de bani, în 2010 au investit 4.307.710 de euro în comunitate şi în practici de business sustenabile (etică în afaceri,…
Azi dimineaţă la 7:54 am fost trezit într-un mod brutal de nişte cetăţeni ce s-au pus pe tăiat cu flexu’ ceva ţevi, aşa, în spatele blocului… N-aveau somn?! Cine naiba taie ţevi marţi la 8 dimineaţa când eu dorm…
Un video de 24 de minute din 2004 care merită vizionat. :)…
Din nou subiectul ăsta delicat cu religia, creştinismul, cretinismul, iudaismul, ateismul, bisericile din bani publici şi diavolul în persoană… Nu-s aci ca să discut şi să mă cert, ci doar ca să laud o iniţiativă care mi se pare…
Wow, ce bine sună reggae-ul în francezăăă! Îmi place ce face nenea 1Leu. Creşte frumos, scoate colaborări drăguţe. Nice, nice. PS: Vedeţi minutul 1:07. E amuzant. PPS: Colaborarea cu Lady Helenne aici.…
Tehnologie + CV + creativitate = viitor. Genial, nu? QR CODE – Content-rich Resume from Victor petit.…
Un om în vârstă care cântă cu pasiune pe străzile din Bruxel. Atâta pasiune încât pe la minutul 5 o să-mi ziceţi că dansatoarele sunt de fapt parte dintr-un flashmob organizat chiar de vârstnicul cântăreţ ca să câştige mai…





