Later edit: În urma acestui articol am fost sunat de agenția care se ocupa de acest event pentru Avon și mi s-a explicat cum n-a fost o chestie intenționată, ci a fost o întâmplare “nefericită” de coincidență de nume…
Atenție: nu mă pricep la fotografie. Deloc. Știu doar că le-am pozat cu un aparat și un obiectiv super-fain – ș-anume Samsung NX20 + obiectiv de 85 mm. Gotta’ love it.…
Serios. Oana a făcut o afacere și … calcă cămăși. :)…
… despre Tribul și despre carte … :)…
Iată, a venit momentul să îmi lansez “oficial” cartea. :) Așa că miercuri, 10 aprilie, de la ora 19:30, aștept oameni interesați să vină la Mansarda FFFF. Avem apă și vin de la Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești. N-o…
Mulți nu știu, dar e adevărat – mă joc aproape zilnic la PC. Mai nou, de când am smartphone, am început să mă joc și pe el. Și mult timp m-am străduit să ascund asta despre mine căci mi…
… sincer, nu cred că există un cuvânt care să descrie ceea ce simt. Mai am de livrat MULTE cărți și pe cuvânt că-mi pare rău că unii oameni încă așteaptă după mine. Livrez cât pot, zilnic. Vreau să…
Se știe că banca mea favorită, de departe, este ING-ul. Așa că am acceptat să intru într-o competiție organizată de ING. Pe scurt: în 60 de stații RATB din București pot fi găsite cele 20 de personaje “ING”. O…
De data asta n-am pățit-o eu, ci un alt biciclist din București. Asta după ce eu chiar acum o săptămână am mai avut un incident urât cu un RATB și n-am mai zis nimic despre el pe Facebook de…
Burn m-a invitat la Mădăraș pentru a cunoaște echipa oficială Burn – adică o trupă de oameni tineri și pasionați de sporturi extreme, care… da, au un salariu pentru acest job. Deci cum ar fi să fii plătit să…
Nu, nu vom câștiga acești km în București, ci în Târnava Mare. Fundația Adept are un proiect foarte fain prin care vrea să construiască (cu ajutorul localnicilor / proiect social) 15 km de “pistă de biciclete” ce vor uni…
În ziua de azi conferințele nu sunt pentru speechuri, ci sunt pentru socializare. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, au fost mereu pentru socializare, dar nu îmi dădusem eu seama. Întreabă-mă cu ce-am rămas după o zi…









