Interesant

Câteva gânduri din Anglia

Câteva gânduri din Anglia

Acum aproape doi ani mama mi-a spus că se gândește serios să plece spre Marea Britanie (am scris aici despre momentul plecării ei) și să încerce să se stabilească acolo. N-am luat-o foarte în serios pentru simplul motiv că suntem trei frați, de care eram foarte sigur că-i extrem de atașată (fizic). În plus, sora mea cea mică, Eden, avea doar 12 ani atunci și cred că asta-i o vârsta la care ai nevoie ca maică-ta să fie aproape de tine.

Relația mea cu mama este una foarte puternică și foarte bună. Nu știu exact să explic de ce ne-am înțeles de-a lungul anilor așa bine, de ce am reușit să fim așa deschiși unul față de altul și cum de am reușit să ne ajutăm. Știu mulți oameni care n-au o relație atât de bună cu unul dintre părinții lor.

Mama m-a întrebat atunci ce părere am și am dezamăgit-o. I-am spus că aș prefera să nu se îndepărteze de noi. Dar mai ales de Eden.

Am adăugat atunci că și dacă ar pleca, sunt sigur că n-ar putea fără noi și s-ar întoarce în două luni, deci nu-mi făceam griji.

Eu aveam deja grijă de mine. Sora mea, Iris, e majoră și vaccinată și ea. Dar Eden …

În fine. Mama tot s-a dus în Marea Britanie. Curând se fac doi ani. Totul a mers excelent pentru ea: și-a schimbat complet mindsetul, este fericită, este mai sănătoasă ca niciodată, vorbește engleză, are o tonă de prieteni locali și locuiește într-un fel de paradis, în sud-vestul UK-ului, unde-i cald și soare chiar și acum, în noiembrie. Ok, nu e Tenerife, dar close enough

Are un job stabil, are o chirie cu două camere și de aproape două luni Eden s-a mutat cu ea și a început școala acolo fără să știe engleză.

Ambele sunt foarte bine primite de către comunitatea locală a micului oraș în care trăiesc. Eden adoră noua școală, se duce cu entuziasm zilnic, își face temele fără să fie nevoie să-i reamintească cineva și cea mai bună prietenă a ei nu este singura româncă din școală, ci o fată mutată recent în oraș, ca și ea, dar din Nepal. Am și cunoscut-o.

Acum sunt în autobuzul care mă duce spre Londra, mai fac o oră și-s deja pe drum de vreo 4 ore. Distanța fizică-i mare. Am stat cu ele vreo 4 zile și jumătate momentan și săptămână viitoare le mai prind două zile.

Am vorbit puțin de planuri. Am vorbit puțin de oportunități. Am vorbit puțin de acel moment când i-am spus să nu plece. Am vorbit despre cum va impacta asta viața lui Eden pe termen lung, viața mea, viața lui Iris.

Viața de aici e mai simplă, per total. Mentalitatea nu-i cea cu care-s obișnuit acasă: “Banii zilei de mâine”. Nu zic că aia ar fi mentalitatea mea, dar e mentalitatea “generală” din România cred.

Șoferul autobuzului (National Express) în care sunt a întârziat 40 de minute. Cei 33 de oameni din autobuz (din care și eu) l-au așteptat cuminței. Nimeni n-a făcut scandal. Când șoferul a ajuns, a stat și a pufăit o țigară vreme de încă 10 minute, timp în care a discutat cu șoferul ce ne dusese 50% din drum. În fine, era șoferul de schimb.

A urcat chill în autobuz și a zis că-și cere scuze, a prins un accident pe autostradă și a întârziat. “Cine are întrebări, ratează trenuri, avioane sau alte autobuze, vă rog să veniți să vorbim în față. Vă voi ajuta cum pot.

În autobuz e un domn la vreo 50 de ani care are avion spre Bangkok. Sper sincer să nu-l rateze. Trebuia să fim la aeroportul Heathrow la ora 14:05. Acum este 15:17 și încă n-am ajuns.

Noroc că eu n-am de prins un avion, probabil că-l ratam.

Văd aici un standard de viață diferit. Văd aici un stil care mi-e străin. Am fost “la țară” zilele astea, nu într-un oraș mare-agitat, și mi-am amintit că lucrurile-s mult mai simple decât par.

Am pierdut ore întregi citind despre Trump, Brexit și altele anul ăsta. Ce ironic, tot în acest orășel am cunoscut un domn la vreo 60 de ani, englez get-beget, căsătorit cu aceeași femeie de 50 de ani, cu șapte copii la activ. Cuplu de pictori. Acest domn mi-a spus că a votat pentru Brexit pentru simplul motiv că-i e frică de musulmani și musulmanizare. Atât.

L-am ascultat. Am discutat. Pertinente argumente, n-aveam ce să-i zic. Nu am intrat în conflict, nu avea o problemă cu mama sau alți imigranți … Doar musulmanii.

Nu știu exact cum am ajuns de la mama și Eden la Brexit. Nu asta-mi doream. Dar asta-i ce-am făcut zilele astea. Asta-i ce-am învățat și ce-am cugetat.

Concluzia ar fi destul de simplă: viața-i frumoasă, oamenii sunt buni, familia este importantă și hai să nu uităm să trăim oleacă, că parcă prea ne panicăm citind de toate pe Facebook.

Eu mă voi relaxa puțin. Mă gândesc să fac un pas spre fete, fizic, să-mi mut viața mai spre UK. Nu mi-e clar încă cum o să fac asta, de ce o să fac asta, dacă-i bine sau rău … dar, momentan asta simt.

Urmează șapte zile în Londra. Revin.

PS: Stați aproape de mamele voastre.

PS: Am făcut și un vlog în cele câteva zile petrecute cu mama și Eden. Mi-a fost super-greu să găsesc o conexiune decentă la internet care să-mi urce videoul. Nici măcar pe YouTube nu mă pot uita la 1080p fără să las videoul să se încarce… România rupe la intrnet. :)


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

3 comentarii

  • Reply
    Ioana Radu
    16/11/2016 at 09:59

    Bafta cu afacerea pe acolo! Sa auzim numai de bine din punctul asta de vedere si nu numai. Am plecat si eu din tara, din nou. Mi-era dor de sentimentul asta de libertate de aici, de oamenii care isi vad de patratica lor. E bine departe de stresul de acasa din Romania. Eu am ajuns in Suedia, insa mentalitatea strainilor in general mi se pare mult mai ok. Chiar daca ninge in prostie de vreo saptamana, traficul e cu probleme, trotuarele sunt nedeszapezite… nimeni nu injura. E chiar misto atitudinea relaxata pe care o au strainii.

    Comentariu fain. Thumb up 5 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      23/11/2016 at 15:28

      Prin Suedia lumea-i foarte fericită parcă, nu? Stay happy! :D Cya around the world!

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Pașii de urmat ca să lucrezi legal în UK - Ariel Constantinof Blog
    23/11/2016 at 16:47

    […] am venit și cu misiuni secundare: să o vizitez pe mama și pe Eden (am scris despre asta aici), să vizitez Londra și să cunosc oameni din zonă, să testez piața locală, să văd care-i […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează