Peste mări și țări

Pașii de urmat ca să lucrezi legal în UK

Pașii de urmat ca să lucrezi legal în UK

Acum vreo lună mi-am cumpărat un bilet doar dus spre Londra. Nu l-am luat și pe cel de întoarcere pentru că nu știam cât va dura să-mi scot actele, aceasta fiind misiunea mea principală.

Desigur, am venit și cu misiuni secundare: să o vizitez pe mama și pe Eden (am scris despre asta aici), să vizitez Londra și să cunosc oameni din zonă, să testez piața locală, să văd care-i mersul prin zonă, să văd dacă aș putea să mă descurc într-un oraș așa mare doar pe bicicletă (și după o zi întreagă de pedalat aș zice că da, pot, e chiar mai ușor ca-n București – uite aici un vlog despre asta).

Acum sunt în Bristol, am ajuns la aeroport mult prea devreme. Nici nu s-a deschis check-in-ul. Am emoții, mi-e teamă că o să am valiza prea grea. În fine, scriu pe blog ca să treacă din stres.

Aș vrea să punctez în acest text câteva lucruri foarte simple:

1. Care-s pașii de urmat ca să lucrezi legal în UK.

2. Câteva păreri despre viața din afara Londrei.

3. Câteva păreri despre viața din Londra.

Punctul unu poate va fi cuiva de ajutor pe viitor. Punctele doi și trei sunt simple păreri cu care poate rezonează sau nu și alții. Părerile-s formate din ce-am văzut, ce-am simțit și ce-am trăit în ultimele două săptămâni pe aici.

1. Care sunt pașii de urmat ca să lucrezi legal în UK

N-ai cum să te angajezi și n-ai cum să fii PFA – persoană fizică autorizată – (aici nu se numește PFA, dar se referă aproximativ la același lucru) dacă nu ai un National Insurance Number (NIN).

Ei bine, pentru a obține un NIN ai nevoie de:

– un pașaport valid cu tine (eu l-am avut pe cel românesc, deși am dublă cetățenie)

– un număr de telefon local (avea mama o cartelă și un telefon în plus)

– acte doveditoare de adresă (niște facturi pe care să apară numele tău)

Dacă ai aceste trei, mai rămâne doar să iei un avion până în UK și să te programezi telefonic la Jobcenter Plus pentru NIN. Se face telefonic – uite detalii aici.

Din câte am auzit și am aflat, ești întrebat la telefon dacă ești în țară, dacă e pentru tine sau altcineva, care-i numele persoanei și care-i adresa la care stă persoana aferentă. Apoi la adresa aceea, în 1-2 săptămâni, vine o invitație de interviu.

Interviul meu a avut loc într-un oraș “mai mare” apropiat de unde stă mama, care stă în Newton Abbot, un oraș foarte mic.

Când vine ziua interviului este important să ajungi la timp. Dacă nu ajungi la timp, ești reprogramat și e puțin enervant pentru toată lumea cred.

Ca idee: am fost cu Ioan la interviul lui pentru NIN în Londra și erau sute de oameni, dintre care foarte mulți români și alte nationalități est-europene.

Eu am fost la interviu în sud-vestul țării și era pustiul. Totul mi s-a părut mult mai prietenos și drăguț. :)

Cu pașaportul este ușor.

Eu îl aveam expirat de o sută de ani, așa că mi l-am făcut pe fugă și am rugat-o pe Corina să mi-l trimită aici în UK. Ne-am încadrat perfect în timp. A ajuns cu doar o zi înainte ca eu să merg la interviul pentru NIN. Am scris aici despre cum se mai face un pașaport în București rapid.

Cu numărul de telefon local există mai multe opțiuni.

Fie te folosești de numărul unui prieten ce deja stă în zonă, fie-ți cumperi o cartelă reîncărcabilă.

Deși în mod normal n-au de ce să te sune, pe mine m-au sunat la doar o zi după interviu.

De ce m-au sunat? Haha!

Pentru că în formular am declarat că am ajuns în țară pe data de 9 noiembrie 2016, dar pașaportul meu a fost “emis” pe 15 noiembrie 2016.

Le-am explicat la telefon că am călătorit cu buletinul și au înțeles.

Apropos, “interviu” e mult zis.

E vorba de un formular pe care-l completează o doamnă drăguță pe baza unor întrebări pe care ți le pune.

“De ce vrei să vii aici?” – ea.

“Că mama și sora mea s-au mutat aici.” – eu.

“Din ce vrei să faci bani?” – ea.

“Păi vreau să fiu self-employed.” – eu.

“Dar concret, ce faci?” – ea.

“Scriu și fac video-uri.” – eu.

“Ce frumos. Acum înțeleg de ce arăți ca un artist.” – ea.

“Haha, vă mulțumesc.” – eu.

“Ești căsătorit?” – ea.

“Nu, dar am o prietenă acasă, în România.” – eu.

“Ah, deci ești single.” – ea.

Totul se întâmplă, evident, în engleză. Dar am observat că mulți oameni “trec” interviul cu engleză de super-baltă. Oamenii de la interviu sunt chiar drăguți și deschiși.

Cu actele doveditoare de adresă este FOARTE stupid.

Pentru că, evident, n-ai cum să vii la ei în țară și să-ți închiriezi o casă ca să ai acte doveditoare. Procesul e invers: întâi tre să poți lucra, nu?

Soluțiile ar fi astea: fie stai cu un membru al familiei (eu am stat pe adresa mamei mele, și au acceptat), fie rogi un prieten local să treacă pe numele tău una dintre facturi (de exemplu cea de internet). E un proces simplu, dar trebuie făcut cu o lună înainte ca tu să vii la interviu. Din păcate am înțeles că așa face majoritatea – deși mi se pare un mod fucked-up de a păcăli sistemul. Dar, sincer, nu văd altă soluție nici eu. :(

După interviu primești o hârtie care zice că se procesează treaba și că durează cam 2-3 săptămâni să-ți vină la adresa dată de tine o scrisoare care-ți dă vestea bună sau vestea proastă. Aud, însă, că nu prea vin vești proaste. Eu încă aștept. :)

N-ai cum să-ți faci cont bancar.

Ieri am încercat să-mi fac un cont bancar, ca să fiu 100% pregătit pentru momentul când am NIN-ul. Deși ai dreptul să începi să lucrez înainte de a avea NIN, e complicat. Angajatorii nu prea te angajează, deși pot face asta, iar tu nu prea poți lucra ca self-emplyed dacă n-ai cont bancar.

Ca să-ți faci cont bancar ai nevoie, iar, de acte care-ți dovedesc adresa. Doar că băncile-s mai stricte. Pe mine nu m-au acceptat pe adresa mamei. Și nu acceptă chiar orice factură. Acceptă scrisori “oficiale” pe numele tău și cu adresa aferentă de la instituții “serioase”. Precum o facultate “de prestigiu” sau un doctor sau un avocat sau ceva.

Ah, sau merge cu carnetul de conducere (asta dacă reușești să-ți faci carnetul de conducere pe adresa din UK).

Mi se pare super-ironic faptul că pentru a-ți face cont bancar ai nevoie de o adresă, dar pentru a-ți închiria o casă ai nevoie de cont bancar local. Phahaha, asta apropos de “descurajare” și măsuri de siguranță.

E ok, e normal, cu răbdare (așa mi-a zis maică-mea) se rezolvă toate.

După ce-am ieșit din două bănci care m-au refuzat, m-am dus la policlinica din orășelul lui mama. “Hai că am o idee”, mi-a zis.

Intrăm acolo și mama cere să mă înscrie la medicul ei de familie.

“Mama, cum dracului vrei să mă înscrii la medicul de familie dacă eu n-am niciun act de aici și banca nici cont nu vrea să-mi facă?!!!?!?!?”

Ei bine, am primit de completat pe loc vreo șase foi. Numele meu, adresa la care stau, un e-mail, un nr. de telefon si alte rahaturi foarte ușor de oferit.

Ghici ce? Sunt înscris la medicul de familie. Într-un orășel din UK. Deși n-am niciun act oficial de la acest stat încă. WTF!?!?!?!

Am primit pe loc un e-mail care-mi dă acces la o platformă online prin care îmi programez vizitele la medic, văd analizele, văd ce boli am etc. În 7-10 zile primesc o scrisoare cu parafă cu numele meu și adresa lui mama. Cu aia merg la bancă. Și bam, ar trebui să pot avea apoi cont bancar.

Deci data viitoare când vin aici o să am și drept de muncă, și acte-n regulă și cont la bancă. Și e fain tare că taxele-s 20% după primele 11 mii de lire făcute într-un an.

Pentru cei ce au avut vreo afacere prin România, chestia asta sună a paradis …

Atât despre acte. Hai cu câteva păreri.

Later edit:

Am aflat despre un app care-ți face cont bancar “local” și “global” + card Visa etc. fără proof of adress. Nu am testat, dar sună ca o soluție rapidă la nevoie: monese.com

2. Câteva păreri despre viața din afara Londrei.

La mama în orășel am petrecut șapte zile. În fine, nu doar la ea în oraș, că-i mic … am cutreierat în stânga și-n dreapta cu autobuze locale și cu trenuri. Transportul local este foarte scump (ca în Londra), doar că totodată este foarte-foarte bine pus la punct.

Am observat câteva chestii interesante despre aceste orășele mici din sud-vestul UK-ului care m-au cam marcat:

1. Se fac bebeluși pe bandă rulantă.

2. Există mulți oameni cu handicap și mulți bătrâni.

3. E liniște și pace completă.

4. Realitatea de aici e complet ruptă de realitatea londoneză.

Eu-s băiat de oraș agitat. Viața-n București e super-activă. Așa am trăit ultimii ani și așa vreau să mai trăiesc măcar vreo zece cred. N-am cum să trăiesc într-un orășel mai mic, nici măcar în Bristol unde-i populația de aproape jumătate de milion.

Aici fetele de 19-20-21 de ani au cel puțin un copil. Nu toate, dar marea majoritate. E o realitate. Pe la 25 deja au doi sau trei și sunt divorțate.

Statul te plătește destul de bine dacă ești mamă singură și ai unu-doi copii. Mulți bătrâni se plâng că “tineretul” nu muncește. Dar adevărul este că în orășelele pe care le-am văzut eu nu-s foarte multe de făcut. Majoritatea tinerilor sunt îngrijitori de bătrâni sau de oameni cu handicap. Care-s pretutindeni și sunt foarte bine integrați în societate.

Comunitățile din aceste orașe sunt mici, restrânse, își văd liniștit de viață și nu se agită ca noi la orice anunț politic de interes internațional. Ceea ce poate că-i chiar bine.

Asta așa, pe scurt.

3. Câteva păreri despre viața din Londra.

Londra este, dacă-mi permite cineva exagerarea, o țară în sine. În fine, corect zis: este o metropolă. Este complet ruptă de ceea ce se întâmplă în orașele pe care le-am vizitat zilele trecute din sud-vestul UK-ului.

Chiar și Bucureștiul pare rupt de Bârlad sau un oraș de mărimea aceea, dar parcă nu atât de rupt.

Londra-i un fel de “turnul Babel”: “Babel” este cuvântul echivalent în limba ebraică al cuvântului akkadian Babilu, un oraș cosmopolit recunoscut pentru multitudinea de limbi vorbite.

Diversitatea este incredibilă. Mă fascinează pur și simplu. Oamenii nu-s deloc reci, așa cum am auzit de la alții, ci foarte-foarte deschiși.

Orașul este, într-adevăr, mare. Prea mare. Dar la nevoie poți să iei metroul și să ajungi oriunde. Într-adevăr, ai de mers o oră cu metroul uneori, dar … dacă locuieșit acolo presupun că nu te duci în toate colțurile orașului zilnic, nu? Că doar nici eu, în București, nu merg zilnic în Pipera, Piața Sudului, Iuliu Maniu și Pantelimon. N-am de ce.

Pentru un oraș atât de mare și atât de plin, nu înțeleg cum nu reușește Bucureștiul să se organizeze măcar la fel de bine ca Londra (din multe puncte de vedere).

Concluzii

S-a deschis poarta la care tre să-mi duc bagajul. Românii stau într-o coadă imensă. Eu-s la etaj, la cafenea, scriu aici de o oră aproape. Singura coadă din acest aeroport e făcută de check-in-ul nostru, culmea. Ce ciudățenie culturală, nu?

Nu știu ce urmează. N-am un plan bine pus la punct. Londra nu-i idealul meu. Dar s-ar putea să fie etapa următoare. Tre să ajung acasă (căci, recunosc, mi-e dor) și să văd ce simt.

Mama și Eden sunt foarte fericite. Iar asta pentru mine este probabil unul dintre argumentele pricipale ca eu să fiu măcar pe aceeași insulă cu ele cât mai curând.

Vai, ce frig e aici, mi-au înghețat mâinile pe tastatură. Mă duc să-mi duc bagajul. Sper să n-aibă peste 15 kg.

București, ne vedem diseară.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

15 comentarii

  • Reply
    Eliza
    23/11/2016 at 18:59

    Salut Ariel,

    Mi se pare foarte frumos ca incerci sa descifrezi hatisul birocratic din UK si pentru altii, insa sunt cateva detalii pe care tu probabil nu le-ai aflat si care ar fi utile. Iata:

    – in ceea ce priveste actele doveditoare de adresa (proof of address), exista mai multe optiuni, nu doar trick-urile “romanesti” de a te adauga un prieten pe o factura (care, apropo, uneori poate sa coste – unii provideri de utilitati cer o taxa pentru a schimba numele acount holderului); cea mai simpla metoda, daca intr-adevar ai un prieten la care stai o perioada, este ca acest prieten sa scrie o scrisoare care certifica faptul ca te-a luat in spatiu si, impreuna cu o factura pe numele prietenului, sa te duci la banca sa-ti faci cont (merge la majoritatea bancilor) sau la interviul de la NIN (din cate stiu, merge si acolo); daca nu cunosti pe nimeni in UK, exista posibilitatea de a-ti inchiria un shared accommodation (echivalentul gazdei din Romania, desi as zice ca sunt conditii mai ok aici) si de a te asigura ca proprietarul te va adauga pe o factura (uneori, in pretul chiriei sunt incluse si utilitatile, astfel ca trebuie sa vorbesti despre asta cu proprietarul dinainte sa semnezi orice)

    – carnet de conducere pe adresa de UK nu prea e posibil sa-ti mai faci; mergea acum cativa ani, insa intre timp, avand in vedere ca permisul din tarile EU este valid si in UK, nu ti se ofera optiunea sa ti-l schimbi cu permis de UK doar pentru ca asa vrei tu, ai nevoie de circumstante extraordinare (banuiesc de situatii de genul pierdut/ furat permis) – deci varianta cu permisul de conducere ca proof of address nu este viabila aproape niciodata

    – in UK exista un sistem de taxare progresiv, iar taxele sunt 20% pentru venitul intre £11,001 si £43,000; peste acest venit, taxele cresc la 40%, respectiv la 45% (pentru venituri de peste £150,000); nu ca nu as fi de acord ca in UK sistemul de taxare e mult favorabil, insa cred ca este important ca cititorii tai sa aiba informatii corecte si complete :)

    Avand in vedere ca inteleg ca esti interesat sa te intorci in UK si probabil va mai trebui sa treci prin diverse alte procese birocratice (sa-ti deschizi LTD ca sa poti fi contractor, sa iti faci cont bancar de business, sa-ti gasesti o locuinta, etc), te-as putea ajuta, daca vrei sa iti reduci nivelul de stres si/ sau nervi. Ti-as putea da chiar niste recomandari despre ce fee-uri ai putea practica in calitate de contractor in functie de market average, despre cum poti sa-ti cresti credit score-ul pentru a nu avea probleme la inchirierea unui apartament sau daca vrei sa-ti faci un abonament de mobil in UK si alte asemenea informatii strategice :) Da-mi un email si rezolvam.

    Comentariu fain. Thumb up 8 Thumb down 0

    • Reply
      Claudia
      24/11/2016 at 18:40

      Buna, ai cumva un model pentru o astfel de “scrisoare care certifica faptul ca te-a luat in spatiu”? Ar fi pentru interviul NIN al unui prieten.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

      • Reply
        Eliza
        25/11/2016 at 15:54

        Sigur, Claudia, iata un link unde vei gasi informatii utile: http://www.ehow.co.uk/how_8182011_write-proof-residence-letter.html

        Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

        • Reply
          Ariel
          25/11/2016 at 16:39

          Hei, Eliza,

          Probabil unul dintre cele mai faine comentarii primite pe blogul meu in 10 ani. Merci pentru toate clarificarile si tot ajutorul. Cu siguranta o sa te caut cand ma lovesc de urmatoarea problema majora careia nu-i dau de cap.

          Am scris textul asta intr-o oarecare graba, in aeroport, deci exista informatii incomplete, dar care-s usor de aflat pe internet (precum ziceai – taxele progresive). Ca “angajator” de Romania, consider ca taxele din UK sunt mult mai faine. Si modul in care functioneaza lucrurile, usurinta cu care poti face chestiile … pf, nota 10. In comparatie, desigur.

          Merci, din nou!

          Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 1

          • Eliza
            25/11/2016 at 17:00

            Salut Ariel,

            Nu ma indoiam ca, fiind scris in aeroport postul, ar fi fost alte informatii pe care n-ai avut timp sa le incluzi, nu am intentionat sa fac aluzii la priceperea/ nivelul tau de informare :)

            Cu toate astea, eu am interactionat destul de mult cu oameni care erau interesati de aceste tipuri de informatii si, nestiind sistemul birocratic din UK (care este diferit de cel din Romania – probabil un pic mai bun, dar nu cu mult as zice eu), ei nu stiu ce nu stiu. Astfel, am avut conversatii cu oameni care imi spuneau ca stiu ei sigur ‘x’, ca au citit undeva sau ca le-a spus cineva; iar desi ‘x’ nu era fals, doar ca nu era neaparat general valabil, iar in cazul unora chiar nu se aplica. Cu toate astea, omul cand gaseste o informatie care ii convine, nu cauta mai mult de atat si se loveste de situatii in care e dezamagit ca in loc de ‘x’ e ‘y’ si are impresia ca e tras pe sfoara, cand de fapt informatia lui initiala era incompleta.

            In afara de asta, e in natura umana ca oamenii sa treaca prin filtrul experientei anterioare informatiile noi. Spre exemplu, daca as spune ca salariul mediu in Londra este £27,000, romanul as fi impresionat. Dar cand stai sa faci un calcul si reiese ca asta inseamna £1,800 pe luna in mana, iar average cost of living in Londra e de peste £2,000 pe luna (pentru un standard decent, nu discut locuitul intr-o garsoniera a 4 oameni), realizezi ca nu prea iti mai raman bani de altceva in afara de a respira.

            Nu spun ca e vina celui care ofera informatia (a ta, in cazul de fata) sau a celui care primeste informatia, pana la urma. E o chestie care tine de psihologia umana – o data ce ai gasit o informatie convenabila, hotarasti ca e corecta si te astepti sa o poti folosi in avantajul tau.

            De asta am vrut sa mentionez de sistemul de taxare progresiv (care, apropo, la contractori are mult mai multe nuante, ca trebuie sa iei in calcul dividende si tot felul de alte categorii de venituri si cheltuieli care pot fi neimpozabile), fiindca m-am gandit ca e o solutie simpla de a evita un hassle inutil pe viitor :)

            Cum e comentariul ăsta? Thumb up 3 Thumb down 0

    • Reply
      Costin
      26/11/2016 at 00:07

      Referitor la schimbarea permisului cateva precizari:

      1.DVLA nu mentioneaza nicaieri ca nu mai schimba permisele EU in UK. Exista regula, care a fos mereu, de fapt, ca trebuie sa ai 185 zile de cand locuiesti in UK. Nu cunosc pe nimeni, insa, care sa fi asteptat cele 185 zile inainte de a aplica.

      Ce se mai poate intampla, dar am vazut ca nu e o regula, ci mai mult mi se pare ca DVLA o face random (sau poate au dubii cateodata), iti trimit scrisoare si iti cer sa dovedesti cu 2 facturi ca locuiesti in UK. Cum spuneam, nu se intampla prea des.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

    • Reply
      Ciobanu Florina
      23/03/2017 at 12:05

      Buna, Eliza! Ma numesc Florina Ciobanu. Am ajuns in Anglia in urma cu 3 saptamani impreuna cu fiica mea, fratele meu si sotia lui. Stam la un var de al nostru momentan. Suntem intr-o situatie destul de dificila si asta fiindca nu ne-am documentat inainte sa venim aici, ci ne-am luat dupa spusele varului. In fine…in urma cu 2 saptamani am luat legatura cu o agentie imobiliara (cica cu prestigiu), am concordata pt un apartament si fiindca nu lucram am avut nevoie de garantor. Am platit 600£ banii agentiei, urmand ca dupa verificari sa platim 600£ depozit si 600£ avans chirie. Ideea e ca au trecut 2 saptamani si ei pe fiecare zi ne suna si mai cer ceva de la garantor si apoi dureaza 2 zile sa verifice. Am ajuns la concluzia ca ne vor da teapa. N-am stiut ca putem suna la NIN fara sa avem ceva inchiriat, nu ne-a spus nimeni, am aflat ulterior citind pe aici si acum suntem disperati…banii se duc si nu prea mai stim ce sa facem. Ai putea sa-mi dai niste sfaturi? Te rog!!! Aceasta este adresa mea de email flori_ciobanu28@yahoo.com Multumesc!

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    Darius Groza
    23/11/2016 at 20:30

    Am o singură observație: 2. Există mulți oameni cu handicap și mulți bătrâni.

    E un common misconception, vorba aia. În UK este foarte facil și relativ peste tot accesul oamenilor cu handicap și dificultăți de deplasare (precum bătrânii). Ai senzația că-s mai mulți, fiindcă pot ieși din casă, spre binele lor. Aspectul ascuns și trist e că probabil e așa și-n România, dacă nu mai rău – doar că în România nu pot ieși din casă. Și implicit să-i vezi, să ai imaginea largă și realistă a gravității situației. Altă chestie e că-n UK li se pun oamenilor la dispoziție buggy-uri electrice la cea mai mică problemă de sănătate – de la stat prin subvenții sau în locuri publice de interes, cum e mall-ul, unde în mod cinic, vor să le facă oricât se poate de ușor să vină, ca să cumpere. Astfel, bătrânii și/sau oamenii cu handicap nu neapărat locomotor “profită” de comoditatea de a se da pe gratis cu buggy-urile destinate ușurinței deplasării. Fără să fiu răutăcios, orice tebecist se urcă pe buggy să fumeze-n mers spre malll.

    Comentariu fain. Thumb up 5 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      25/11/2016 at 16:41

      Darius, ai dreptate, nu am exprimat eu bine ce-am gandit.

      Merci pentru completare. Desigur, sunt absolut convins ca in Ro exista multi oameni cu handicap care nu au cum sa iasa din casa. Bunica e si ea un exemple, desi n-are niciun handicap, e doar batrana si e greu sa mergi pe trotuarele din Bucuresti.

      Cred ca pur si simplu in UK ai o sansa la viata “faina” chiar si daca ai probleme mai nasoale de sanatate. Lucru fain, de apreciat. D-aia am si zis ca oamenii astia-s bine integrati in societate. GG.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    Ioana Radu
    24/11/2016 at 11:58

    La mine a durat vreo luna si jumatate pana am primit plicul cu NINo. Oricum, chestia ciudata e ca eu imi faceam griji pentru engleza mea, ca nu e perfecta, insa inaintea mea la interviu au fost doi oameni care vorbeau spaniola si care pareau sa stie in engleza doar “yes” si “no”. E drept, nu stiu cum e acum, de cand cu Brexit-ul, insa erau destul de permisivi cu numerele in general. Per total englezii mi s-au parut mult mai primitori decat romanii.

    Cu cardul mi s-a parut ciudat tot timpul acolo. Mie imi trimiteau altul la fiecare 2-3 luni, ceea ce incepuse sa fie enervant. Si ciudat. Acum m-am mutat in alta tara si singura chestie care ma uimeste aici este ca transportul public e extrem de scump. Ma cheleste un pic de bani :))

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    Meme
    24/11/2016 at 15:24

    Daniel, cel care v-a dat bicicletele este cumva nascut in cel mai sudic punt al Romaniei? :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      25/11/2016 at 16:43

      confirm. el e. il cunosti?

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

      • Reply
        Meme
        25/11/2016 at 18:49

        Yup, am copilarit impreuna, Ma stie dupa nick-name-ul de aici.

        Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Manu
    25/11/2016 at 02:30

    Legat de proof of address eu nu am nici acum așa ceva și am cont bancar, loc de munca bunicel, contract de telefonie mobilă, sunt înscris al medicul de familie.

    Chestii pe scurt:
    – prima dată mi-am luat SIM la 3 UK ca să am număr de telefon de UK
    – am stat în chirie cu coleg de cameră și cu un contract de chirie simpluț, dar care a fost util ulterior
    – mi-am făcut NINo fără să am nevoie de proof of address și le-am zis ca am venit să muncesc ca web developer, ceea ce și fac la o firmă din Londra
    – după ce am avut NINo și contractul de chirie, unul slăbuț, de altfel, m-am înscris la medicul de familie
    – apoi am mers la ceva bănci și peste tot cerea să ai proof of address, dar citisem că cei de la Barclays acceptă pașaport + NINo pentru cont bancar, așa că mi-am încerca norocul acolo. Am cont la ei de un an deja
    – cu cardul în mână, vine în 7 zile, am mers la 3 UK și mi-am făcut contract de telefonie pe numărul ce îl aveam deja la ei ( am net nelimitat pe mobil pentru 20 de lire)
    – odată ce am avut NINo și cont bancar m-am angajat la firma la care sunt acum
    – happy never ending :D

    Am scris despre experiența mea în UK/Londra de-a lungul anului pe blogul meu + tot felul de info utile + că am un podcast în română dedicat vieții și știrilor din Londra ( vezi podcastul Un român în Londra).

    Sper că informații vor ajuta pe cineva :D

    Comentariu fain. Thumb up 6 Thumb down 0

    • Reply
      Eliza
      25/11/2016 at 16:05

      Situatia cu NIN se tot schimba, adica ce acte iti cer. Intr-avedar, acum un an, doi, imediat dupa ianuarie 2014, s-au relaxat masiv conditiile pentru interviu la NIN. Intre timp, s-au hotarat sa ceara totusi proof of address la interviu, iar probabil actele care sunt considerate acceptabile pentru proof of address se schimba la cateva luni, doar asa, ca sa mentina lucrurile interesante :)

      Spre exemplu, in 2013 cand mi-am luat eu NIN, puteam sa ma programez la orice birou doream (ca idee, eu locuiesc in West Midlands si m-am dus in Londra la NIN, o distanta destul de mare, insa asta mi-a permis sa-mi fac programare de pe o zi pe alta). Intre timp, nu mai alegi tu unde sa te programezi, te programeaza ei la cel mai apropiat birou de adresa ta, ceea ce poate insemna ca astepti si o luna pana ai interviul.

      Cum spuneam, strategia lor e sa schimbe regulile frecvent, ca sa se asigure ca nu poti gasi portite birocratice prea usor (ceea ce pana la urma mi se pare rezonabil).

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

    Vezi alte comentarii:

    Comentează