Pe la 1900 în Statele Unite s-a format un mic orăşel numit Roseto. Era în proporţie de 100% format de italieni. După o vreme americanii au observat că în Roseto lumea era mai sănătoasă, nu sufereau de boli de…
În ultimul timp apar tot mai multe filme despre roboți care au conștiință. În fine, conștiința asta le-o dăm noi ca să vedem ce se întâmplă. Recent am văzut filmul Ex Machina (2015) care-i tot despre un robot “uman”,…
Acum o săptămână spuneam că am început să dezbrac bicicliști alături de Radu. Eu îi găsesc pe cei mai curajoși, le “sap” prin viață, le aflu povestea, le iau pulsul, le fac cunoștință cu Radu, Radu le face câteva…
Eden este sora mea cea mică – este cu 12 ani mai mică. E la vârsta aceea la care viața de după gardul școlii devine mult prea interesantă și orele de curs devin tot mai irelevante. Recent am avut…
Povestea spune că o firmă mare de producători de încălțăminte sport (ca să nu zic adidași) trimite doi angajați prin Africa pentru a analiza oportunitățile de afaceri din zonă. Unul dintre angajați, la 24 de ore după ce ajunge,…
Acum ceva timp mi-am propus să nu mai scriu lucruri negative – ci să încerc să mă concentrez pe lucrurile frumoase. Acum câteva ore povesteam despre o fetiță care pedala prin București cu tatăl ei. Dar, na, se pare…
Zilele trecute mergeam la mama, pe jos, la pas, pe trotuar. Și am observat că mergând pe trotuar, pe jos, tot am obiceiul de a mă uita peste umăr, ca atunci când sunt pe bicicletă, ca să nu tai…
Undeva prin 2011 eram cu primii oameni din Tribul la o bere, într-un bar ceva. Eram după un marș pe biciclete și ne gândeam la tot felul de metode de a promova pedalatul în București … sau Tribul, nu-mi…
De azi la Brioche Dorée (AFI Cotroceni, Sun Plaza, Promenada Mall) poți cumpăra un meniu genial cu sandwich de pui (mare, te saturi) + o tartă cu căpșuni + un cappucino la 12.5 lei. Dar asta doar dacă accepți…
Acum 3 ani (wow, cât a trecut) publicam un text cu povestea familiei mele – așa cum am “stors-o” de la bunica mea, Frida, evreică plecată din România în Israel. Textul este aici încă. Încă de mic am fost…
Eden, sora mea. Eu n-am fost genul de copil care le cerea părinților lucruri… Nici nu-mi amintesc să le fi cerut ceva în mod special vreodată. Mă mai întrebau ei ce-mi doresc de ziua mea și, rareori, chiar exista…
Zilele trecute am tinut o mică prezentare despre crowdfunding în Bulgaria, într-o tabără internațională. Mi-am numit workshopul “How to kickstart your project” și am fost uimit de numărul mare de oameni interesați de conceptul de crowdfunding. Ca idee, în…











